Nu pentru prima oară, stau de vorbă cu oameni, cărora actualmente li se spune voluntari, adică acele persoane, care nu din obligație, ci din chemarea inimii, își părăsesc deseori propriul domiciliu și pleacă în direcții îndepărtate, pentru a fi de folos altora. În momentul de față, majoritatea acestor drumuri duc spre acele zone, unde se dau lupte grele cu ocupanții ruși și unde curajoșii noștri ostași apară independența și integritatea teritorială a Ucrainei. Și iată că, deunăzi, am avut o nouă întâlnire de acest fel, de dată acesta — c-un voluntar din Hliboca, care deja de cinci ani, împreună cu colegii săi, strânge fonduri printre cetățenii sinceri și neindiferenți.
— Datorită donațiilor acumulate, — povestește Artur Pilipenco, — achiziționăm mijloace de transport, produse alimentare, medicamente, pe care le ducem pe front în zonele afectate de război. Știți, este greu de redat prin cuvinte, cu ce bucurie și mulțumire ne primesc, de fiecare dată, băieții noștri și ne dau mâna. Sunt niște emoții inconfundabile, care ne luminează sufletele. Și mai că nu atragi atenția la aceea că, deseori, deasupra capului zboară obuzele inamice și se aude zgomotul patroanelor, cu toate că, în subconștient se trezește necesitatea și, totodată, se dau comenzile militarilor, de a ne retrage în tranșee.
… În miez de noapte, un vis înspăimântător îl trezește din somn. Tiptil, pentru a nu-și scula soția și micuțul fiu, în vârstă de patru ani, se îmbracă și iese la plimbare în parcul din orășel. Pe cărările lui, pas cu pas, în lumina felinarelor, vine liniștea și se ia greutatea de pe suflet. Știe că deja peste câteva zile va porni într-un nou drum, deloc apropiat.
Vasili GHEINIȘ
„Monitorul bucovinean” – https://monitorbuk.com/
