–Doamna Cornelia, aveți o bogată experiență pedagogică, iar la începutul acestui an ați marcat un frumos jubileu și cu această ocazie Vă adresăm sincere felicitări și urări de bine, de pace și sănătate.
–Vă mulțumesc din suflet.
–În activitatea Dumneavoastră îmbinați două discipline școlare…
–Aceasta confirmă și diploma, pe care am primit-o după absolvirea Institutul Pedagogic din Tiraspol (în prezent Universitate) – profesor de biologie și geografie. Am ajuns din Târnauca, sat de lângă Herța, ca să obțin studii superioare tocmai la Tiraspol. Pe atunci mulți tineri de prin părțile noastre învățau în Moldova. Și vreau să spun că Institutul Pedagogic din Tiraspol se număra printre puținele instituții de învățământ superior din fosta Uniune Sovietică, unde erau pregătiți specialiști pentru „școlile mici”. Am în vedere școlile din localitățile mici, unde un singur profesor putea să citească două obiecte. Și mi-am ales ca specialitate biologia și geografia. După absolvirea Institutului m-am întors în satul natal, Târnauca.
–Una dintre cele mai mari localități din fostul raion Herța…
–Și școala era mare. Era o școală cu internat, unde veneau să învețe în clasele superioare elevi din satele vecine. Mi-am început activitatea pedagogică în 1987, la Școala medie din Hreațca. De asemenea, sat mare. Încă nu era clădirea nouă a școlii și se învăța în două schimburi, condiții complicate pentru în tânăr pedagog și pe lângă toate acestea mai trebuia să stau la gazdă. Am avut noroc că m-a ajutat familia Fârfa. Domnul Viorel Fârfa era economist în sovhozul local, iar soția lui îmi era colegă de serviciu. Mai bine de un an am stat la ei în gazdă și în 1993 am avut posibilitatea să fiu angajată la Cernăuți, la Școala medie nr.10 din suburbia Roșa. M-a ajutat în această privință directorul de atunci Ion Grinceșin.
–Școala românească de la Roșa este una dintre cele mai vechi din regiune și cu frumoase tradiții cărturărești. Mai mult de trei decenii ați contribuit și Dumneavoastră la instruirea copiilor românilor din această parte a Cernăuțiului.
–Voi preciza: școala noastră are o istorie de 208 ani și când a fost marcat bicentenarul ei, a fost scrisă o carte – „Izvorul nesecat al cunoștințelor. Școala Medie nr. 10 – 200 de ani de la înființare”. Am participat și eu la colecționarea materialelor etnografice pentru această carte. Atât pentru mine, cât și pentru colegii mei cu stagiu pedagogic mai mare, este important faptul că am instruit și educat mai multe generații. Elevii de astăzi sunt copiii foștilor noștri elevi de cândva. Dacă în sat, unde există o singură școală, aceasta este ceva firesc, la oraș, unde sunt mai multe școli, dorința părinților de a-și da odraslele la școala unde ei au învățat poate fi considerată un act de patriotism.
–Cu atât mai mult când este vorba de o școală românească.
–Exact. Îi stimez foarte mult pe românii de la Roșa care țin la școala lor natală, ne încredințează să le instruim copiii, ba chiar și nepoții. Prin aceasta ei demonstrează că își iubesc și își stimează neamul.
–În prezent, în Ucraina are lor reformarea procesului de învățământ. A apărut chiar și un termen – „noua școală ucraineană”. Ce ne puteți spune despre elevii de astăzi?
–În fața lor stau cerințe mari, învață după manuale mult mai complicate, dar și condițiile nu sunt deloc ușoare. Asupra procesului instructiv-educativ influențează direct actuala stare de război, iar înainte de aceasta am avut câțiva ani de pandemie. Învățământul la distanță, online, i-au îndepărtat pe unii elevi de școală, le-a redus simțul responsabilității. Sunt elevi cu atitudine serioasă față de învățământ și ne străduim ca de la ei să ia exemplu și ceilalți. Desigur, multe depind și de atmosfera din familie, de faptul în ce măsură părinții se interesează de comportarea și de rezultatele la învățătură a copiilor lor.
–Munca pedagogului este apreciată și după rezultatele discipolilor săi. Aveți elevi care au ocupat locuri de frunte la olimpiadele școlare la biologie și geografie?
– În fiecare an elevii pregătiți de mine participă cu succes la diferite conferințe, concursuri și olimpiade la biologie, geografie și ecologie. Iar eu, în calitate de metodistă, sunt coordonatoare la Concursul internațional „Kolosok”, membră a juriului la etapa a II-a a olimpiadei la biologie și traducătoare a subiectelor de biologie și geografie la etapele II și III. În anul 2014 am avut onoarea să fac o comunicare la un master-class internațional la Iași, la care au participat pedagogi din România, Ucraina, Moldova, Serbia și Ungaria.
–După câte știm, ați tradus și un manual școlar.
– La propunerea fostului director al Școlii Medii nr. 10, Ion Grinceșin, care a lucrat apoi la Editura „Svit”, am tradus în română manualul de chimie clasa a 10-a. Mi s-a încredințat și recenzarea manualelor de biologie, precum și traducerea testelor pentru testarea de stat la geografie clasa a 9-a. Am fost expert la concursul de manuale de biologie clasa a 6-a.
–Probabil că acestea au fost cele mai ponderabile argumente pentru care în 2022 vi s-a acordat Premiul orășenesc „Iuri Fedkovyci”. Cu ce Vă mândriți cel mai mult?
–Familia mea este mândria mea. Împreună cu soțul am crescut și educat doi feciori. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că mai sunt în viață părinții mei – tatăl Ion, care are 91 de ani, și mama Maria în vârstă de 83 de ani.
–Exact ca în renumitul cântec al lui Fuego „Un Ion și o Marie”. El simbolizează părinții care ne-au dat viață…
–Așa este. Lângă casa părintească de la Târnauca mai crește „floarea așteptării”. Părinții ne așteaptă și noi, eu și sora Elena, profesoară de chimie la Liceul nr. 6 „Alexandru cel Bun” din Cernăuți, îi vizităm mai în fiecare săptămână. O facem și pentru fratele Marcel, care este departe de casă, căci așa sunt timpurile. Grija față de părinți este o datorie sfântă, așa îi învăț să procedeze și pe discipolii mei.
Interlocutor: Vasile CARLAȘCIUC
„Monitorul bucovinean” – https://monitorbuk.com/
