7.3 C
Chernivtsi
miercuri, decembrie 18, 2024

ȘCOALA, PRIETENIA ȘI O IDEE COMUNĂ. Aceasta le unește pe elevele Liceului din Hliboca, care s-au încumetat să cultive microplante în incinta instituției de învățământ și o fac cu mult entuziasm

Trebuie citit

La școală poți învăța, dar și să te ocupi cu multe alte lucruri interesante (dacă ai dorință, desigur). Aceasta ne-o demonstrează, în speță, și câteva liceene din Hliboca, care în urmă cu un an au dat start unei inițiative frumoase, iar acum o realizează cu real succes. În pofida vârstei tinere, Eugenia Globac, Anastasia Nicoriuc, Iana Cisteacova, Ariana Sârbu, Sofia Coziuc și Iulia Fodciuc au creat o mică întreprindere a lor și cultivă, astfel, microplante la Liceul din Hliboca. Acestui important pentru ele (și nu numai) proces fetele se dedică din plin, având priceperea și puterea necesară să-l îmbine cu treburile școlărești, căci, bineînțeles, nici lecțiile n-au fost de către nimeni anulate. Despre aceea cum reușesc tinerele să facă acest lucru, ce le-a îndemnat să pornească o afacere și pentru ce — aflați din relatarea noastră de astăzi.

Cum a apărut la Liceul din Hliboca o întreprindere școlară?

Poate că, nu știați, dar în Bucovina se dezvoltă destul de activ antreprenoriatul școlăresc. Actualmente, în regiunea Cernăuți funcționează opt asemenea afaceri, datorită cărora tinerii au oportunitatea de a pune în viață ideile lor îndrăznețe. Ele se află, în particular, în comunele Cernăuți, Vijnița, Hliboca, Hotin și Mămăliga, activând în incinta instituțiilor de învățământ locale. Un loc binemeritat în această listă selectă îl ocupă și întreprinderea intitulată „Green Spot”, întemeiată la Liceul din orășelul Hliboca. Elevilor de aici le-a venit în gând să cultive microplante, îndeletnicere pe care o practică cu mare entuziasm, fiind susținuți, desigur, de către cei mari.

— Ideea de a cultiva microplante a „încolțit” cu doi ani în urmă, atunci când împreună cu profesoara mea de biologie, Natalia Gavriliuc, lucram asupra unei lucrări științifice, — mărturisește liceeana Eugenia Globac, ea fiind cea care conduce echipa „Green Spot”.

Hlibocenii — mai exact hlibocencele, deoarece în acest caz avem de afacere cu o companie exclusiv de fete, au reușit să-și îndeplinească dorința în cadrul Inițiativei „Integrarea tinerilor din rândul celor strămutați intern în comunitățile locale din regiunea Cernăuți prin crearea antreprenoriatului social de tineret”, lansată de Fundația „Bucovina Inovativă”, cu sprijinul Programului Organizației Națiunilor Unite pentru Dezvoltare în Ucraina și susținerea financiară a Uniunii Europene, oferită prin intermediul proiectului „EU4Recovery – Extinderea posibilităților comunităților din Ucraina”. În special, grație participării la acest proiect s-au achiziționat echipamentele necesare.

Profesorii, elevii, cafenelele și restaurantele locale cumpără produse, iar venitul este direcționat, în mare parte, pentru cauze sociale

Echipa „Green Spot”-ului hlibocean nu este chiar numeroasă, dar, în schimb, se arată a fi un colectiv prietenos și bine organizat. Fetele au reușit să-și programeze procesul de lucru precum la o întreprindere adevărată — fiecare dintre ele își are rostul său și obligațiunile corespunzătoare, muncind cu stăruință pentru succesul comun.

Deja amintita Eugenia Globac este conducătoarea companiei, dar și managerul ei de marketing. Astfel, ea coordonează lucrul, elaborează strategia de vânzări, studiază piața și stabilește obiectivele-țintă. Anastasia Nicoriuc și Iana Cisteacova sunt specializate în realițiile cu publicul și, din această postură, colaborează cu comunitatea locală și cu mass-media, organizând, de asemenea, diverse evenimente pentru a atrage atenția și pentru a crea o imagine pozitivă întreprinderii. La rândul lor, Ariana Sârbu și Sofia Coziuc ocupă funcția de specialiste în cultivare și poartă responsabilitate de partea tehnică a procesului, în speță, planifică și implementează metode noi de plantare, au grijă de calitatea și productivitatea semănăturilor. Șefă la finanțe este analista Iulia Fodciuc, „pe umerii” căreia se află chestiunile legate de buget, analiza rezultatelor și acordarea recomandărilor ce țin de capital.

Liceenele primesc ajutor și din partea președintei Consiliului de tineret al CT Hliboca, Iulia Balan, căreia i-a revenit rolul de mentor. Având această calitate, ea oferă sprijin și sfaturi prețioase tinerelor antreprenoare, le motivează și le inspiră la o muncă fructuoasă și de calitate, își împărtășește cu ele propria experiență, etc.

Și, se pare că, toate eforturile tinerelor din Hliboca, și ale celor care se află în preajma lor, nu sunt în zadar. Mica companie școlară înregistrează deja și primele reușite, cu care se poate mândri. Inclusiv, în ceea ce privește comercializarea produselor.

— Pe durata derulării proiectului, am cultivat aproximativ 170 de caserole cu diferite microplante. Clienții noștri sunt profesorii, copiii, părinții și alți locuitori ai comunității. Totodată, avem și cumpărători angro — cum ar fi cafeneaua „Kazka” sau complexul „Georg Park”. Apropo, pentru a face o comandă de microplante, ne puteți scrie în privat pe contul nostru de Instagram — green_spot.cv, sau să ne contactați la numărul de telefon +380680714401 (Telegram/Viber), — dezvăluie fetele de la „Green Spot”.

Deoarece întreprinderea este una cu tentă socială, o bună parte din venit se alocă pentru oragnizarea diferitor activități sociale la Liceul din Hliboca. De asemenea, membrii echipei primesc o mică recompensă financiară pentru munca prestată. Și, bineînțeles, se procură noi loturi de semințe.  

Dar, în același timp, încercându-și forțele în postura de întreprinzători, de la o vârstă atât de fragedă, liceenele hlibocene dobândesc și o experiență practică extrem de necesară, care, fără îndoială, le va fi benefică în viitor.

— Participând la acest proiect, — remarcă protagonistele relatării, — avem posibilitatea să cunoaștem multe lucruri noi. Astfel, am învățat să lucrăm în echipă, să repartizăm în mod rațional bugetul, să creăm planuri, să ne împărtășim activitatea în rețelele de socializare, să comunicăm cu locuitorii comunei noastră. Privitor la aspirațiile de viitor, compania „Green Spot” își dorește foarte mult să-și extindă afacerea. Vrem să comercializăm microplante nu numai în comuna Hliboca, dar pe întreg teritoriul țării.

„Principalul este să asiguri lumina necesară, umiditatea și o temperatură de 18-24°C”

Și, totuși, ce reprezintă aceste microplante? Prin ce se deosebesc ele de verdețurile cu care ne-am obișnuit? Cât de greu se cultivă? De ce este nevoie pentru aceasta? Sunt niște întrebări, răspunsurile cărora le știu reprezentantele „Green Spot”-ului hlibocean.

— Microplantele, — povestesc fetele noastre, — sunt niște vlăstari ai diferitor culturi leguminoase, erbacee și graminee, care se culeg la o fază timpurie de dezvoltare, atunci când pe plante apar primele frunzulițe. Acești vlăstari se cultivă, de obicei, în condiții controlabile și se culeg peste două-trei săptămâni după însămânțare, în dependență de specie. În schimb, plantele tradiționale cresc până la maturitate, atunci când ating înălțimea maximă. Microplantele, care adesea sunt denumite în manieră englezească — microgreens, conțin mai multe vitamine, minerale, antioxidanți și alte substanțe benefice pe unitate de masă, dacă ar fi să le comparăm cu plantele mature. Asta le face mult mai nutritive, chiar și consumându-le în cantități nu foarte mari.

Cultivarea microgreens-urilor, conform spuselor elevelor Liceului din Hliboca, nu înseamnă ceva dificil. Dintre echipamente, sunt necesare tave, substrat, pulverizator, iar dacă faci acest lucru la o scară mai largă — și de niște rafturi speciale.

— Principalul este să asiguri lumina necesară, umiditatea și o temperatură de 18-24°C, — subliniază tinerele legumicultoare.

Cu siguranță, nu de la bun început ele știau toate subtilitățile cu privire la cultivarea microplantelor, dar, cu mare plăcere, și-au aprofundat cunoștințele. Le-a ajutat într-aceasta profesoara de biologie, Natalia Gavriliuc. De la ea fetele au aflat, printre altele, despre etapele esențiale ale acestui proces, de care se folosec acum cu pricepere în practica lor. Merge vorba, în principiu, despre asemenea aspecte, precum selecția semințelor (se folosesc cele netratate), înmuierea lor (dacă este necesar), pregătirea bazei, însămânțarea propriu-zisă, îmbibare, germinare (semințele se țin la întuneric 2-3 zile până când apar muguri), iluminare (când apar muguri, recipientul este transferat la lumină sub lămpi), udare și recoltarea după 7-14 zile.

— Microplantele se folosesc foarte des în gastronomie: pentru prepararea salatelor, diferitor sucuri, sendvișuri, supe, sosuri, în calitate de garnituri sau decoruri, grație proprietăților de gust, beneficiilor nutriţionale și aspectului estetic. Principalele avantaje ale acestor verdețuri constau în nivelul ridicat de nutriție (conțin de aproape 40 de ori mai multe vitamine și antioxidanți, decât plantele mature), în rapiditatea procesului de cultivare, în universalismul lor (se potrivesc pentru diferite mâncăruri) și în latura ecologistă (se cultivă fără de a folosi chimicale), — menționează fetele de la „Green Spot”.

Iar despre mica lor afacere, pe care o practică cu mare spor, cu o pasiune și dedicare sinceră, liceenele din Hliboca deja știu, cu adevărat, foarte multe lucruri. Și sunt pregătite să dezvolte în continuare proiectul intitulat „Green Spot”. Iar această istorie, după modesta mea opinie, este un exemplu convingător despre aceea cum pot petrece tinerii timpul lor liber — cu eficiență pentru sine și cei dimprejur. Asta, chiar este ceva minunat!

Gheorghe SEMENIUC

„Monitorul bucovinean” – https://monitorbuk.com/

- Reklama -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Reklama -spot_img

Ultimul articol