1.8 C
Chernivtsi
vineri, noiembrie 22, 2024

ÎN RÂNDUL CELOR MAI TALENTAȚI TINERI CERCETĂTORI DIN UCRAINA

Trebuie citit

Deodată trei elevi ai Liceului din Corovia au luat parte la etapa finală a Conferinței naționale de etnografie „Meleagul meu natal, pământul meu, văzut prin ochii contemporanilor”. Este vorba despre un eveniment marcant, care s-a desfășurat deja pentru a cincisprezecea oară, întrunind concurenți din diferite colțuri ale Ucrainei.

Conferința de anul acesta a fost organizată la baza Centrului de educație național-patriotică, turism și etnografie a tineretului studios din Nikolaev, dar a avut loc în format online. Tinerii etnografi și-au prezentat rezultatele cercetărilor lor la șase secțiuni: „Cultura meleagului natal și muzeografie”, „Etnografie istorică”, „Etnografie geografică și geologie”, „Etnografie arheologică”, „Etnografie ecologică”, „Etnografie”.

Mai întâi, peste 320 elevi ai instituțiilor de învățământ general, extrașcolar, profesional (profesional-tehnic) și preuniversitar și-au trimis lucrările pentru a fi evaluate de comitetul organizatoric. Jumătate dintre ei (mai exact, 156) au primit invitația să participe la runda finală, care a avut loc la începutul lui noiembrie. Finaliști au fost tineri talentați din 22 de regiuni ale Ucrainei și orașul Kiev, în rândul lor numărându-se și trei liceeni din Corovia.

Astfel, Ecaterina Gherman a expus lucrarea „Dacă nu noi, atunci cine”, la secțiunea „Etnografie istorică” (conducător științific Svetlana Gherman), Iulia Fliundra a prezentat cercetarea „Potențialul sacral și turistic al orașului Cernăuți”, la secțiunea „Etnografie geografică” (conducător științific Mihail Salii), iar Sofia Repciuc a realizat un studiu pe tema „Pomul de pomană — o tradiție unică a Bucovinei”, la secțiunea „Etnografie” (conducător științific Anastasia Penteleiciuc). De fapt, cercetarea acesteea din urmă a primit dreptul de a fi publicată în culegerea celor mai bune lucrări ale ediției a cincisprezecea a Conferinței naționale de etnografie „Meleagul meu natal, pământul meu, văzut prin ochii contemporanilor”.

Gheorghe SEMENIUC

„Monitorul bucovinean” – https://monitorbuk.com/

- Reklama -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Reklama -spot_img

Ultimul articol