La 13 octombrie s-a împlinit un an de la trecerea la cele veșnice a profesorului universitar Ilie Popescu. S-a născut în satul Pătrăuții de Jos, fostul raion Storojineț, într-o familie cu mulți copii. O dramă cruntă i-a zguduit anii copilăriei. Această dramă a început la 1 aprilie 1941, când sute de români din satele din Valea Siretului au încercat să scape de regimul sovietic totalitar prin trecerea frontierei în România. Tatăl său, Vasile Grijincu, s-a pornit în acea zi, împreună cu alți consăteni, la Hliboca, cu cerere să i se permită să plece în România. Asemenea cereri n-au fost satisfăcute de autoritățile sovietice, deși în ajun s-au răspândit zvonuri că ele vor merge în întâmpinarea dorințelor localnicilor. O mare parte dintre cei care au fost la Hliboca și au primit refuzul, s-au îndreptat spre frontieră, în apropiere de satul Fântâna Albă, unde au fost întâmpinați de gloanțele grănicerilor sovietici. Vasile Grijincu, însă, se întorcea acasă. Pe drum a fost oprit de militari și, deoarece au găsit la el cererea scrisă, a fost arestat. Apoi a fost condamnat și dus în unul din lagărele GULAG-ului, unde și-a sfârșit zilele.
Imediat după război a fost deportată în stepele Kazahstanului și numeroasa lui familie. Ilie Popescu era pe atunci copil și acea grea încercare l-a urmărit toată viața. Ca lingvist și cadru didactic la Catedra de Filologie Română și Clasică a Universității din Cernăuți, s-a consacrat totalmente pregătirii specialiștilor în filologia română. Iar după căderea „imperiului răului” a fost unul dintre cofondatorii Societății „Golgota” din regiunea Cernăuți, care abordează problemele victimelor regimului totalitar sovietic. A scris două cărți despre drama familiei sale, a ridicat cruci în mai multe localități din ținutul nostru întru comemorarea celor care nu s-au întors din GULAG-uri. La toate întâlnirile și manifestările cu tematica deportărilor el afirma un adevăr – românii noștri au supraviețuit deportărilor datorită credinței în Dumnezeu.
În ajunul acestei date triste, Ilie Popescu a fost comemorat la Palatul Național al Românilor din Cernăuți. În toamna anului trecut, nu cu mult înainte de a pleca pe tărâmul veșniciei, el a participat la un eveniment cultural, care a avut loc în acest sediu…
Ilie Popescu a fost primul Cetățean de onoare al satului său natal Pătrăuții de Jos. Și tot el a scris prima monografie a localităților românești din ținutul nostru. Ea a fost consacrată Pătrăuțiului pe Siret. În cimitirul din Pătrăuții de Jos el își doarme somnul de veci, iar consătenii lui îi păstrează creștinește memoria. Ei au și organizat acest eveniment, încărcat cu amintiri luminoase despre acel care a fost Ilie Popescu. Au fost prezenți nu numai foști discipoli de-ai lui – absolvenți ai Catedrei de Filologie Română și Clasică a Universității cernăuțene din diferite promoții. La această catedră, după cum a precizat actuala ei șefă, doctor Cristina Paladean, Ilie Popescu a activat timp de circa 40 de ani. Consulatul General al României la Cernăuți a fost reprezentat de ministrul plenipotențiar, Nicolae Dan Constantin. Domnia sa a recunoscut că Ilie Popescu, această personalitate luminoasă, l-a copleșit chiar la prima lor întâlnire. Iar scriitorul din România, Paul Mircea Iordache, îl consideră pe Ilie Popescu o personalitate de excepție, un simbol al rezistenței, căci din fragedă copilărie a cunoscut calvarul deportărilor staliniste. Ascultând amintirile depănate de foștii studenți ai lui Ilie Popescu, dumnealui le-a comparat cu „Lăcrimioarele învățăceilor … la mormântul prea iubitului lor profesor Aron Pumnul”. Activistul public Ioan Ițco, inițiatorul Galeriei personalităților bucovinene, l-a numit pe Ilie Popescu un adevărat om al culturii, transmițând și mesajul din partea președintelui Academiei de Științe din Moldova, Ion Tighineanu. Un alt oaspete din România, Florin Simion Egner, a opinat că lui Ilie Popescu trebuie să i se ridice un bust. În acest context, Vasile Rauț, președintele Societății panucrainene „Golgota”, a declarat că la complexul eroilor români din vechiul cimitir orășenesc este loc pentru o alee a personalităților marcante bucovinene, unde poate fi ridicat un asemenea bust atât lui Ilie Popescu, cât și altor eminenți activiști ai vieții spirituale a comunității românești. Tânărul Dan Ursachi de la asociația „Pământul Strămoșesc”, care a cunoscut familia Popescu, îl consideră pe Ilie Popescu o rădăcină de noblețe sufletească care rămâne ca o flacără ce luminează drumul propășirii naționale.
Foștii discipoli ai lui Ilie Popescu – Tudor Andrieș, Vasile Carlașciuc, Doina Bojescu, Vasile Bâcu, Felicia Toma, Vasile Rauț, Vitalie Zâgrea, Carolina Jitaru, Tatiana Golciuc l-au caracterizat pe fostul lor profesor ca pe un om iubitor de viață, un om care „semăna lumină”.
Șefa Catedrei de Filologie Română și Clasică, Cristina Paladean, care a fost și discipola lui Ilie Popescu, a accentuat că el n-a pretins să-și facă un nume academic, ci a fost un bun prieten al studenților, iar faptele lui atestă ca a fost om cu literă mare.
Activistul și veteranul învățământului public, Octavian Voronca, originar din Horecea, a relatat cum horecenii i-au ajutat lui Ilie Popescu să-și ridice casa pe pământul suburbiei, că în acea casă mică, în comparație cu vilele din jurul ei, a trăit un om cu suflet mare.
Consătenii lui Ilie Popescu – Eleonora Schipor, vicepreședinte al Societății regionale „Golgota”, Gheorghe Fedorean, fost primar al satului Pătrăuții de Jos, și Elena Clioț, bibliotecară, au adus un elogiu slăvitului lor consătean și au declarat că au reușit să-i realizeze visul – să ridice un monument în cinstea mamelor, care în timpul deportărilor au salvat viețile copiilor lor. Este și cazul familiei Grijincu-Popescu. În final, fratele mai mic al regretatului, Constantin, le-a mulțumit celor prezenți pentru cuvintele lor sincere de recunoștință spuse la adresa celui care a fost Ilie Popescu – om de știință, pedagog și slujitor devotat al cuvântului românesc.
P. BOCANCEA
„Monitorul bucovinean” – https://monitorbuk.com/
