În preajma zilei profesionale a dascălilor școlari, marcată tradițional în prima duminică de Brumărel, „Monitorul bucovinean” a stat de vorbă cu directoarea Liceului Nr.1 din Pătrăuții de Jos, Mihaela Zmoșu. Povestea sa pedagogică, dar și viața instituției pe care o cârmuiește, vi le prezentăm în interviul ce urmează.
„UN PROFESOR ESTE UN OM PUTERNIC”
— Doamnă directoare, Mihaela Zmoșu, pentru început, vă rog, să vă prezentați în câteva cuvinte.
— M-am născut în satul Pătrăuții de Jos, unde locuiesc și acum. În primele clase am învățat în localitatea vecină Igești, unde lucrau părinții mei: tata în funcție de președinte de colhoz, iar mama — profesoară de limba franceză. Peste doi ani, ne-am mutat cu traiul în satul natal, unde am absolvit opt clase la Școala medie cu predare în limba română. Mai apoi, mi-am continuat studiile la Colegiul Pedagogic din Cernăuți, unde am obținut profesia de învățător de clasele primare. După anul doi, m-am căsătorit. Ulterior, am studiat la Universitatea din Cernăuți la aceeași specialitate, dobândind, astfel, studii superioare.
— De când activați în domeniul învățământului? De când vă aflați la cârma Liceului din Pătrăuții de Jos? Apropo, este dificil să fii director de școală în ziua de azi?
— Începând cu anul 1995, lucrez la Liceul Nr.1 din sat în calitate de învățătoare a claselor primare, iar din 2021 ocup funcția de director a acestei instituții. Pe parcursul anilor, am dobândit categoria superioară și titlul de „Învățător superior”. Actualmente, sunt directoare, dar, totodată, predau în clasa întâi. Nu-i ușor de combinat acestea două posturi: în una dintre ele trebuie să fii serios și cu dreptate, iar în alta este nevoie să fii și tu copil, actor, dirijor pentru a găsi „cheița” potrivită pentru fiecare. Însă, un profesor este un om puternic, un om care caută soluții, un om care nu spune „Nu se poate”, un om care e nevoit să o ia de la capăt pentru fiecare copil, pentru fiecare vis sau generație. Chiar și atunci, când totul ți-e potrivnic: încărcătura emoțională, oboseala, stresul, mergi mai departe și o faci din dragoste pentru copii.
Am început cariera de director cu pandemia, apoi a urmat războiul, care a schimbat multe lucruri. Nu-i deloc ușor să fii director în ziua de azi. Directorul este responsabil de funcționarea generală a școlii, de asigurarea unui mediu de învățământ sigur și protejat. De aceea, chiar și o parte mare a concediului mi-l petrec la școală. Sunt perfecționistă, pentru mine orice detaliu e important, însă nu întotdeauna lucrurile merg așa cum ni le planăm.
O FRUMOASĂ DINASTIE DE DASCĂLI
— Totuși, de ce ați ales anume profesia de dascăl? Ce v-a determinat să vă dedicați acestei munci importante, dar adesea neprețuite pe bună dreptate?
— De ce am ales profesia de dascăl? Cred că, un rol important atât pentru mine, cât și pentru sora mea, a avut mama, care ne-a făcut să iubim această profesie. Pot să spun, fără sfială, că avem o dinastie de dascăli: mama, sora, dar și fetele mele, care au urmat această cale. Cea mare și-a ales sportul, iar mezina — tot clasele primare.
Nimeni nu m-a învățat să fiu profesor. Această deprindere am dobândit-o pe parcursul anilor de lucru. Acum pot să spun ferm, că nu mă văd pe mine în alt domeniu, decât în pedagogie. Cea mai mare recunoștință a muncii este, când îmi văd elevii mari, realizați, cu familii frumoase.
— Dar, cum ați caracteriza lucrul în școală? Ne dăm seama că, este o activitate deloc ușoară…
— Să cârmuiești un colectiv de profesori competenți, cu experiență de muncă bogată, e o misiune destul de responsabilă. În competența mea este de a crea un mediu de lucru productiv și motivant, o atmosferă de lucru sănătoasă, care să favorizeze succesul organizaţional și dezvoltarea personală a fiecărui membru al colectivului. Eu am încredere în echipa de profesori, care țin cont de orice provocare sau cerință.
„SĂ ARZI CA O LUMÂNARE, PENTRU A-I LUMINA PE ALȚII”
— Ce vă place cel mai mult în meseria Dumneavoastră? Ce vă face să veniți dimineață de dimineață la școală cu același entuziasm?
— COPIII. Iubesc foarte mult copiii, cred că, de aceea, și-mi place profesia de dascăl. După părerea mea, dacă nu ai dragoste de copii, niciodată nu vei ajunge la inima lor. Da, vei da cunoștințe, vei obține rezultate, dar, numai atât. Profesorul trebuie să fie exemplu pentru elevi, îndrumător, moderator. Din această perspectivă, profesorul își pune amprenta asupra transformării personalității fiecăruia dintre elevii săi.
— Fiecare profesie are o misiune. Ce părere aveți, care este misiunea profesorilor?
— Meseria de profesor reprezintă o provocare și o responsabilitate foarte mare. Profesorii trebuie să țină mereu pasul cu tehnologia și să aplice cunoștințele dobândite în formarea elevilor. Un dascăl, care dovedește măiestrie pedagogică, este artistul desăvârșit în meseria lui. El este cel care are conștiința responsabilității și a misiunii sale, care înseamnă să arzi ca o lumânare, pentru a-i lumina pe alții, adică să te dăruiești în totalitate. Misiunea noastră este să pregătim copilul pentru lumea reală. Profesorul rămâne omul care poate schimba lumea. Datorită lui, lumea a progresat și continuă să progreseze. Fără educație o țară este pierdută, iar cei care nu își respectă profesorii sunt cei care nu se respectă pe ei înșiși.
„POSTUL DE DIRECTOR E VREMELNIC, ÎN VIAȚĂ TREBUIE SĂ LAȘI LOC DE „BUNĂ ZIUA!”
— Povestiți puțin despre liceul, pe care îl conduceți: câți elevi învață în el, cine asigură procesul de studii, cu ce performanțe vă puteți laudă, ce probleme întâmpinați în procesul de învățământ?
— În prezent, în liceul nostru studiază 347 de elevi. Procesul de învățământ îl asigură 35 de pedagogi, dintre care 17 au categorie superioară. Elevii, îndrumați de profesori, mereu participă la olimpiade, diferite concursuri, festivaluri. Avem și locuri premiante. Pe site-ul liceului, precum și pagina de Facebook, sunt afișate toate rezultatele muncii noastre de zi cu zi.
Problema cea mai importantă, care nu-i numai la noi la liceu, ci peste tot, este migrarea copiilor, și nu doar a lor. De la începutul războiului până în prezent, s-au eliberat din lucru și au plecat peste hotare patru pedagogi. M-am stăruit să găsesc cadre didactice noi, pentru a asigura procesul de învățământ. Avem mulți copii, care învață peste hotare, dar țin legătura cu liceul nostru. Le intrăm în situație fiecăruia, întrucât îi așteptăm pe toți acasă.
Sperăm să se termine războiul, care ne-a schimbat mult viața fiecăruia dintre noi.
— Pedagogul este, desigur, pedagog nu numai la serviciu, dar și atunci când părăsește incinta instituției de învățământ. Cu alte cuvinte, nu numai școlarii au teme pentru acasă, dar și profesorii. Dar, totuși, ce vă face să vă abateți un pic de la treburile școlărești?
— Pentru mine, pe primul plan este familia, apoi serviciul. Eu acasă nu-s director, așa-mi zice soțul uneori. Împreună am crescut și educat trei copii: două fete, care deja-s căsătorite, și un băiat, care absolvește liceul în actualul an de învățământ. Deja sunt și bunică, am doi nepoței minunați, pe care-i iubesc mult. Cu ei uit de școală, probleme, ei sunt ca un fel de antistres. Nu am timp liber, mereu — în acțiune.
Funcția de director, pentru mine, a fost ca o nouă provocare, un examen pentru mine însumi. Mă stărui să fac față la toate cerințele, care-mi sunt puse în față. Postul de director e vremelnic, în viață trebuie să lași loc de „Bună ziua!” — aceste vorbe mereu mi le spunea tata.
Interviu realizat de Gheorghe SEMENIUC
„Monitorul bucovinean” – https://monitorbuk.com/
