FORMAT NOU
La începutul toamnei unii merg la școală, iar alții se întorc pe terenul de fotbal. Așa, de fapt, s-a întâmplat anul acesta în Bucovina. Noua ediție a campionatului regiunii la fotbal a debutat în ziua de 31 august și a continuat la 1 septembrie. În aceste două zile au avut loc meciurile etapei întâi.
În ceea ce privește formatul campionatului, el a suferit schimbări în comparație cu anii trecuți. În sezonul actual au fost formate două grupe — „A” și „B”, în care, per total, evoluează 17 echipe.
— Luând în calcul faptul că, nu toate echipele participante din sezonul trecut și-au putut confirma prezența în sezonul viitor și, totodată, au apărut unele echipe noi, a fost elaborat și propus un nou format al campionatului regiunii la fotbal printre amatori, care a fost susținut de toate echipele participante. În primă fază, echipele au fost împărțite în două grupe, respectând principiul sportiv (conform rezultatelor din sezonul trecut) și cel teritorial (pentru micșora cheltuielile de deplasare). În urma rezultatelor din prima fază a competiției, va fi formată „Liga-1”, unde se vor întrece formațiile clasate pe locurile 1-4 din ambele grupe. Echipele care vor ocupa pozițiile 5-8 vor disputa și ele o întâietate a lor („Liga-2”). Atât în „Liga-1”, cât și în „Liga-2”, vor fi premiate deținătoarele primelor trei locuri, precum și cei mai buni jucători în diferite secțiuni. În total, în prima și a doua fază a campionatului fiecare echipă va juca câte 22-24 meciuri pe sezon (cu excepția partidelor din cupă”, — a povestit președintele Asociației de fotbal a regiunii Cernăuți, Vasili Orlețchi.
GRUPA „А”
În grupa „A” a Campionatului regiunii Cernăuți la fotbal se vor întrece opt formații. Este vorba despre: FC „Luko” (Lucovița), SC „Dorohoiu jîttia” (Jadova Veche), FC „Berhomet”, FC „Brusnița”, FC „Dragoș Vodă” (Godinești), FC „Dubivți”, FC „Rarancea” та FC „Bucovina U-19” (Cernăuți).
Etapa de start a grupei „A” a consemnat asemenea rezultate:
FC „Luko” (Lucovița) – FC „Dragoș Vodă” (Godinești) – 6:1 (au marcat: Olexandr Jumiga (3 goluri), Vadim Corsei (2), Vitali Strateiciuc – Mihail David),
FC „Dubivți” – FC „Berhomet” – 1:3 (au marcat: Oleg Pogrebnîi – Volodimir Bevțic, Stepan Dutca, Mihailo Marciuc),
SC „Dorohoiu jîttia” (Jadova Veche) – FC „Rarancea” – 0:4 (au marcat: Vitali Ceban, Dmitri Cataranciuc, Stepan Prostebi, Alexandru Gașciuc),
FC „Brusnița” – FC „Bucovina U-19” (Cernăuți) – 0:1 (a marcat: Petro Grițiuc).
GRUPA „B”
În grupa „B” evoluează c-o echipă mai mult, astfel că, cele nouă echipe aliniate la start sunt: SCU „Dovbuș” (Cernăuți), FC „Boian”, FC „Horbova”, FC „Dinăuți”, FC „Clișcăuți”, FC „Răchitna”, FC „Sadagura” (Cernăuți), FC „Toporăuți” та FC „Fazenda” (Cernăuți).
Prima etapă din grupa „B” s-a încheiat în modul următor:
FC „Răchitna” – FC „Dinăuți” – 0:2 (au marcat: Anton Batrac, Ruslan Rusnac),
FC „Boian” – SCU „Dovbuș” (Cernăuți) – 1:0 (a marcat: Iurii Bucatar),
FC „Sadagura” (Cernăuți) – FC „Toporăuți” – 0:2 (au marcat: Orest Stincovîi, Dmitri Salagub),
FC „Horbova” – FC „Fazenda” (Cernăuți) – 0:3 (au marcat: Dmitro Duceac, Serghei Maximciuc, Victor Masichevici),
FC „Clișcăuți” – liber.
CE URMEAZĂ?
Etapa a doua a campionatului se va desfășura la sfârșitul săptămânii curente. Sunt programate următoarele confruntări:
Grupa „A”
FC „Berhomet” – FC „Bucovina U-19” (Cernăuți), FC „Rarancea” – FC „Brusnița”, FC „Dragoș Vodă” (Godinești) – SC „Dorohoiu jîttia” (Jadova Veche), FC „Dubivți” – FC „Luko” (Lucovița),
Grupa „B”
FC „Toporăuți” – FC „Horbova”, SCU „Dovbuș” (Cernăuți) – FC „Sadagura” (Cernăuți), FC „Dinăuți” – FC „Boian”, FC „Clișcăuți” – FC „Răchitna”, FC „Fazenda” (Cernăuți) – liber.
Gheorghe SEMENIUC
„Monitorul bucovinean” – https://monitorbuk.com/
În imagine: secvență din întâlnirea FC „Luko” (Lucovița) – FC „Dragoș Vodă” (Godinești)