–Domnule Serghei Hacman, de când Vă cunosc sunteți mereu în activitate: îndepliniți funcția de director-adjunct al Centrului regional de formare continuă (de perfecționare a calificării cadrelor) din Cernăuți, sunteți invitat permanent la diferite conferințe internaționale la Kiev, Chișinău, în mai multe orașe din România, organizați la Cernăuți „mese rotunde” cu participarea politologilor din cele trei țări – Ucraina, România și Republica Moldova, v-ați încadrat în realizarea unor proiecte inițiate de Fondul de caritate „Resurse și inițiative publice”, la care sunteți vicepreședinte. Cu câțiva ani în urmă, în timpul lansării Proiectului „Fețe simple ale unor istorii deloc simple” al acestui fond, ați spus un lucru foarte interesant despre bunica Dumneavoastră în etate de nouăzeci de ani.
–Da, viața bunicii mele mi-a servit drept imbold la crearea Proiectului „Fețe simple ale unor istorii deloc simple”. Bunul Dumnezeu i-a dat o viață lungă, de nouăzeci de ani. Ea a trăit sub patru administrații fără să părăsească satul natal Ostrița Herței. S-a născut în timpul Imperiului Austriac, s-a căsătorit pe timpul administrației românești, a muncit, și-a crescut copiii și i-a dat la cale în perioada sovietică și s-a aflat la pensie pe timpul Ucrainei independente. Și asemenea istorii de viață sunt foarte multe. În cadrul realizării proiectului am organizat mai multe expoziții de fotografii din albumele familiale, însoțite de istorioarele vieții personajelor din acele fotografii, în câteva raioane ale regiunii. Apoi am editat un volum solid cu aceste fotografii și istorioare. Atunci mi-a venit ideea să scriu și despre bunicul meu din partea mamei, Florea. Are și el o istorie a vieții destul de interesantă și deloc simplă.
–S-a primit o nuvelă sau o povestire, pe care ați intitulat-o „Bunicul meu Florea”.
–Am scris-o spontan, deoarece copilăria mi-am petrecut-o în curtea casei bunicului, am crescut, cum s-ar spune, cu istorioarele vieții lui. Înainte de a o posta pe Facebook, am citit-o fraților și surorilor mele și fiecare dintre ei a avut de adăugat ceva la chipul luminos al bunicului. Povestirea „Bunicul meu Florea”, însoțită de alte patru nuvele de ale mele, au fost incluse în ediția jubiliară a almanahului „Zece ani de inspirație” al Clubului literar „Debutul lecturii”. Este contribuția doamnelor Raisa Reazanova și Olga Serebrean, cărora le sunt foarte recunoscător pentru debutul meu literar.
–Nuvelele Dumneavoastră sunt scrise în limba ucraineană. Nu V-ați gândit să le editați și în limba română?
–Planific o ediție bilingvă – în ucraineană și română, în limbile în care îmi scriu lucrările științifice și politice. De altfel, în ziarul Societății regionale de cultură poloneză „Adam Mickiewicz”, care apare în limba polonă a fost publicată povestirea „Bunicul meu Florea” cu câteva fotografii din albumul familiei noastre.
–Prin ce îi captivează pe cititori istoria „bunicului Florea”?
–Bunicul meu a participat la cel de-al Doilea Război Mondial, s-a aflat în rândurile armatei române. Era jandarm într-o localitate din regiunea Vinnyția. Pentru acest lucru el putea fi ușor acuzat după război de autoritățile sovietice. Însă el a fost un om al dreptății și în asemenea situații nu și-a pierdut omenia. În casa unde locuia a intrat un evreu, pe care îl urmăreau nemții. Cum trebuia să procedeze bunelul ca aliat al nemților? A procedat ca un om: a deschis ușa din spatele casei și i-a făcut semn evreului să fugă. El a închis ușa. A pus repede în dreptul ei câțiva saci cu făină, ca nemții nimic să nu bănuiască și s-a făcut că n-a văzut pe nimeni. Mai târziu, când organele sovietice intenționau să-l judece, bunelul a cerut să fie judecat în satul în care el a fost jandarm pe timp de război. Și ce credeți, lumea s-a ridicat în apărarea lui, afirmând că bunelul i-a salvat de foame. În memoria consătenilor săi el s-a întipărit ca om de omenie și om al dreptății. Era înalt și voinic și întotdeauna sărea în apărarea dreptății. Într-o zi de hram, când niște flăcăi din Ostrița, fiind în stare de ebrietate, au încercat să-l bată pe un tânăr dintr-un sat vecin, bunelul a intervenit și aceștia imediat s-au lăsat păgubași. Avea autoritate și se bucura de mare respect din partea consătenilor.
–Ați vorbit despre debutul literar și în cadrul serii de creație a Dumneavoastră, care a avut loc recent.
–Cele relatate de mine au fost „ilustrate” la vioară de către fratele Nicolae Hacman, violonist virtuos, cunoscut nu numai în Cernăuți, ci și peste hotarele țării. Aceste istorii simple nu sunt inventate, ele sunt luate din viața reală. M-am convins că îi poți captiva pe cititori nu numai prin profunzimea analizei evenimentelor istorice, pe care o fac ca specialist în materie, ci și prin descrierea unor fapte concrete, interesante și semnificative din viața cotidiană. Vorbind la figurat, bunelul Florea mi-a deschis în față ușa creației literare.
–Vă dorim ca această ușă să rămână deschisă mereu și cât mai multă inspirație.
–Mulțumesc.
Interlocutor: Vasile CARLAȘCIUC
„Monitorul bucovinean” – https://monitorbuk.com/
