1.2 C
Chernivtsi
luni, noiembrie 18, 2024

JURNALUL DIRECTORULUI RADU PETRAȘESCU – O CRONICĂ A EVENIMENTELOR ÎNSEMNATE ȘI A FAPTELOR BUNE

Trebuie citit

Liceul nr.1 din Ciudei este una din puținele instituții de învățământ mediu general cu limba română de predare din regiunea Cernăuți, care are o istorie de peste 200 de ani. Statistica neoficială atestă că el se clasifică pe poziții de frunte și în privința predării limbii materne – limbii române. Numărul absolvenților acestei instituții de învățământ, care au devenit profesori de română, este destul de convingător. Vestita școală din Ciudei – un centru al spiritualității românești – este condusă de mai multe decenii de Radu Petrașescu, care în miez de Florar a fost felicitat de întregul colectiv cu prilejul ordinarei aniversări a zilei sale de naștere. Fiind originar din Ropcea, Radu Petrașescu a primit atestatul de maturitate  în această școală din Ciudei. El, absolvent al promoției a noua, a obținut apoi studii superioare în Moldova și a revenit la baștină ca profesor de geografie și destinul i-a oferit șansa de a activa și de a deține postul de director în școala natală. Cele câteva rânduri din cartea de muncă ne duc la concluzia că  el și-a găsit locul său pe care, vorba înțeleaptă a poporului, „îl sfințește” – prin grijă permanentă și fapte bune.

– Mai mulți ani a condus Secția raională de învățământ Storojineț Vasile Grozavu. Odată, fiind cu un control în școala noastră, i-am spus printre altele: „Ori de câte ori ne vizitați, vedeți la datorie aceiași oameni. Dacă nu există o fluctuație de cadre, înseamnă că toți își fac misiunea așa cum se cuvine”. Firește, colectivul pedagogic se înnoiește, mai bine zis întinerește, dar nu sunt forțați să părăsească locul de muncă pedagogii pensionari. Ardoarea tinerească este alături de experiența bogată de muncă și de viață. Poate aceasta și este una din premisele succeselor noastre, consideră domnul director Radu Petrașescu.

El, ca și în tinerețe, este un promotor de idei. Dar nu numai în ceea ce privește viața școlii, ci și a întregii Comunități Teritoriale. Anume lui i-a aparținut inițiativa organizării și desfășurării la Ciudei a Festivalului „Mărților”. Ba chiar a scos pe scena Casei de cultură colectivul pedagogic cu dansul „Coasa”. În viață, însă, trebuie „să joci” după regulile impuse de societate, dar și ale omeniei și bunului simț.

– Vremurile aceste vitrege au complicat și viața școlii. Războiul a adus nevoi, dureri, mari perturbări în țară.  Liceul nostru are 35 de elevi peste hotare, care continuă să învețe online.  Scăderea numărului elevilor creează probleme în privința cadrelor didactice. Ne străduim să păstrăm colectivul pedagogic. Am discutat această chestiune și cu primarul nostru, Anatolie Pițul. Pot spune că nici un pedagog nu va fi concediat. În această privință contăm pe orele facultative, pe lucrul incluziv. Vom găsi și alte rezerve, afirmă Radu Petrașescu.  

De mai mulți ani  la Liceul nr.1 din Ciudei activează Școala tânărului silvicultor.

– Ea  are o istorie frumoasă, remarcă conducătorul acestei școli, Radu Petrașescu. Înainte vreme mai mulți absolvenți de-ai noștri au devenit specialiști în silvicultură. Dar și activitatea școlii era mai amplă. Tinerii silvicultori, pe timp de vară, în cadrul practicii de producție lucrau pe plantațiile cu culturi silvice, în pepiniere. În prezent punem accentul mai mult pe partea teoretică, dar, totuși, elevii participă la plantarea masivelor despădurite. Intenționăm să creăm un adevărat parc de odihnă pe terenul din fața Liceului, unde se află cantina noastră. Copăceii și arbuștii sădiți toamna trecută s-au prins bine și de acum au înfrunzit.

Liceul nr.1 din Ciudei funcționează încă în clădirea construită pe timpul administrației austriece. Visul localnicilor de a avea pentru una dintre cele mai vechi școli românești din ținut o clădire modernă rămâne deocamdată după orizontul posibilităților. De aceea și cheltuielile pentru întreținerea vechii clădiri sunt mai costisitoare.

– Această problemă a noastră este înțeleasă de conducerea Comunității, remarcă domnul director. Se caută mijloace bănești pentru înlocuirea în unele coridoare și săli de clasă a panelurilor din plastic și lemn. Primăria a alocat bani pentru amenajarea Cabinetului de limbi străine. La liceul nostru se studiază două limbi străine – franceza și engleza. Lecțiile sunt predate de Romena Motrescu și Dorin Misichevici. În timpul vacanței de vară vor fi întreprinse lucrări pentru amenajarea adăposturilor antiaeriene.

Actualul an de învățământ, care se va încheia în ultima zi a lui Florar, a fost unul reușit pentru Liceul nr. 1 din Ciudei.

– Avem doi absolvenți medaliați cu aur. O bună parte din elevii clasei a XI-cea s-au înscris la susținerea testelor multiprofil pentru a-și continua studiile la școli superioare. 39 de elevi vor absolvi clasa a IX-a și aproape toți vor urma clasa a X-cea. În clasa a X-cea vom primi elevi de la Gimnaziile din Cireș, Budeneț și din cătunul Cornișor. Am primit 21 de cereri în clasa întâi. În această privință mai există rezerve, totul depinde de situația din țară, căci o parte dintre cei plecați peste hotare planifică să se întoarcă acasă, explică Radu Petrașescu.

Directorul Liceului nr.1 din Ciudei ni s-a destăinuit că de mulți ani completează un jurnal, unde duce o cronică a evenimentelor importante din viața acestei instituții de învățământ.

– Faptele bune trebuie să rămână în amintirea oamenilor, este convins domnul Radu Petrașescu. Am început acest jurnal al meu ca o carte de învățătură. Or, faptele bune îl îndeamnă pe om să procedeze la fel. Am un vis al meu. Am organizat la școală mari festivități cu prilejul jubileului ei de 190 și 200 de ani. Aș vrea să ajungem cu bine și la jubileul de 210 ani…

La una din aceste festivități, directorul Radu Petrașescu l-a citat pe regretatul poet și  academician, copământeanul nostru care și-a făcut practica pedagogică la Școala din Ciudei, Grigore Bostan: „Stă neamul meu la poale de Carpați –/ Un codru vechi de vis crescut în piatră/  Cu cerul umed în cununi de brazi/ Aproape de tulpină și de vatră”. Își servește neamul de la poalele Carpaților prin lumina cărții de mai bine de jumătate de veac omul și pedagogul Radu Petrașescu.

Vasile CARLAȘCIUC

„Monitorul bucovinean” – https://monitorbuk.com/

- Reklama -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Reklama -spot_img

Ultimul articol