1.8 C
Chernivtsi
vineri, noiembrie 22, 2024

Râsul carpatin, o apariție rară în pădurile din Bucovina, surprins în părțile Crasnei

Trebuie citit

Un râs carpatin a fost văzut în zona ce ține de Secția de frontieră „Crasnoilsc”. Despre aceasta anunță Departamentul Regional de Vest al Serviciului de Frontieră de Stat al Ucrainei.

„Râsul carpatin continuă să se plimbe pe potecile de lângă frontieră. De această dată, prădătorul a fost surprins în apropierea Secției „Crasnoilsc””, — se arată în comunicatul grănicerilor.

După cum se știe, Secția de frontieră „Crasnoilsc” este situată în regiunea Cernăuți, în fostul raion Storojineț, în apropierea orășelului Crasna. De partea română, se află punctul de trecere „Vicovu de Sus” din județul Suceava.

Notăm că, râsul este un mamifer din genul Lynx, care este carnivor și aparține de familia pisicilor (Felidae). Greutatea animalelor adulte este cel mai adesea egală cu 16-20 kg, dar uneori ajunge până la 32 kg.

Râsul are ochi căprui, smocuri de urechi, o coadă scurtă, gheare mari și ascuțite, și picioare posterioare puternice. Toate labele sunt acoperite cu blană groasă iarna. Niciun alt membru al familiei de pisici nu este adaptat la zăpadă la fel de bine ca râsul.

Râsul trăiește actualmente în pădurile montane din Carpați, în Balcani, în Peninsula Scandinavă, în Tatra poloneză, prin Spania și, de asemenea, în Siberia. Habitatul său se întinde din pădurile de la Marea Baltică până la Oceanul Pacific și aproape de la Cercul Arctic până la Caucaz, Altai, Sayan și Sikhote-Alin.

La ora actuală, aproape peste tot unde râsul a reușit să supraviețuiască, este protejat de lege, în Ucraina el este inclus în „Cartea Roșie”. Uneori chiar este prins și relocat în locurile din care a dispărut. Ce-i drept, în ultimii ani, o nouă amenințare s-a abătut asupra acestor animale: prețul blănii lor a crescut excesiv. O blană bună de râs este mai bine plătită decât renumita blană de samur (sobol).

Râsul este destul de rar întâlnit în Ucraina — în Carpați și Polisia.

„Monitorul bucovinean” – https://monitorbuk.com/

- Reklama -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Reklama -spot_img

Ultimul articol