Învierea Domnului, sau Sărbătoarea de Paște, este una dintre cele mai mari sărbători religioase ale anului. Сomuna Crasna şi-a arătat mereu frumuseţea şi bogăţia spirituală prin vechile tradiţii populare, datorită cărora marile praznice ale creştinătăţii au fost petrecute cu sfințenie. Crasna încă păstrează tradițiile de Paşte, care s-au strecurat printre veacuri din trecut, de la strămoşi noștri.
Ne amintim cu drag de momentele din copilărie, când împreună cu părinții mergeam la biserică în noaptea de Înviere, apoi ne adunam la masa de sărbătoare și ciocneam ouă roșii.
— Fiecare copil trebuie să cunoască principalele tradiții și obiceiuri de Paște, — spune Angela Ursachi, diriginta clasei a 3-A, — deoarece îl ajută să pătrundă în spiritul Sărbătorilor Pascale, explicându-i câteva tradiții și învățându-l să respecte câteva obiceiuri strămoșești.
De obicei, în Joia Mare din Săptamâna Patimilor se vopsesc ouăle. Ritualul se face înainte de momentul în care a fost răstignit Iisus pe cruce, adică Vineri, care mai este numită și Vinerea Neagră. Bunicile coc cozonaci și păști, iar copiii decorează cozonacii. La sfințit coșul de Paște merg cei mai mari membri ai familiei.
Elevii clasei a 3-A de la Liceul „Alexandru Ilschi” din Crasna au avut ocazia să participe la înfăptuirea acestor obiceiuri, fiind în vizită la Mănăstirea de maici din comuna Crasna, cu hramul „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”. Aici, în acest colțișor de rai, copiii au încondeiat ouă și au decorat păștile pentru Sărbătoarea Învierii împreună cu părintele Alexei, slujitorul acestui lăcaș.
La finalul acestei frumoase vizite elevii s-au închinat la Icoana Învierii lui Iisus Hristos cu o rugăciune: ,,Azi, în zi de sărbătoare să coboare liniștea si pacea. Minunea Învierii lui Iisus Hristos să dăinuie în inimile noastre, să ne lumineze viața și să ne aducă bucuria renașterii, credinței, speranței, bucuriei cu bunătate și căldură în suflete!”.
— Mulțumiri aducem tuturor pentru efortul depus la această activitate, în special maicii-egumene Ioana, împreună cu întreaga obște pentru ospitalitatea, căldura și mângâierea pe care am primit-o. Fie ca lumina Învierii să vă umple sufletul de speranţă, linişte, bucurie, pace şi iubire! Hristos a Înviat!, — transmite Liceul „Alexandru Ilschi” din Crasna.
„Monitorul bucovinean” – https://monitorbuk.com/