2.3 C
Chernivtsi
vineri, noiembrie 22, 2024

„Am fost întâmpinați cu multă căldură!”

Trebuie citit

Printre cei peste o mie de muzicieni adunați la un festival din Germania au fost și volocenii de la orchestra „Trandafir”

Încă în luna august a anului trecut Comunitatea Teritorială Voloca a semnat un acord de prietenie cu comuna germană Thierhaupten. Astfel, volocenii colaborează cu nemții în diferite direcții și acest parteneriat aduce roade frumoase. De exemplu, de la prietenii din Thierhaupten, Voloca a primit o autospecială modernă pentru stingerea incendiilor, precum și echipament special pentru pompierii locali. Nemții au contribuit și la inaugurarea muzeului din localitate, alocând în jur de 17 mii de euro.

Iar zilele trecute o delegație a CT Voloca s-a deplasat în Germania în cadrul unei vizite oficiale. În speță, orchestra „Trandafir” a participat la un festival cu renume, care s-a desfășurat în acest an la Thierhaupten pentru a 57-a oară, fiind o manifestare culturală de mare amploare.

„Am fost întâmpinați cu multă căldură de către Toni Brugger, primarul comunei Thierhaupten, și Katharina Haberkorn, resposabilă pentru cooperarea între Bucovina și regiunea Șvabia, care au depus un mare efort pentru ca vizita noastră să aibă loc”, povestesc volocenii.

Duminică, 13 august, participanții festivalului au defilat pe străzile Thierhauptenului, eveniment care a adunat peste o mie de muzicieni și de la care n-au lipsit nici reprezentanții „Trandafirului” volocean. Artiștii bucovineni au fost primiți cu aplauze furtunoase de către publicul spectator, la fel ca și în timpul evoluțiilor de pe scenă din zilele următoare.

În timpul aflării sale la Thierhaupten delegația voloceană s-a întalnit și cu Martin Sailer, președintele regiunii administrative Șvabia, căruia i-a mulțimit pentru susținerea colaborării dintre comunele-partenere. De asemenea, a întreprins o vizită în orașul Augsburg, reședința regiunii Șvabia. Aici volocenii au admirat minunata arhitectură a localității, trecând și pe la fabrica de bere care are o istorie de peste 400 de ani și o tradiție bogată în producerea acestei băuturi.

Adăugăm că Thierhaupten este o comună cu suprafața de 39,15 kilometri pătrați și o populație de 4087 de locuitori (la data de 31 decembrie 2020). Teritorial se află în regiunea Șvabia, landul Bavaria. Iar acordul semnat anul trecut între Voloca și Thierhaupten este primul de acest fel dintre o comunitate din Bucovina și una din Șvabia.

Gheorghe SEMENIUC

Foto Cătălin Savciuc și CT Voloca

- Reklama -spot_img
- Reklama -spot_img

Ultimul articol