Această mică afacere de familie, care se ocupă cu coacerea pâinii, chiflelor, plăcintelor, se află în Camenca și a fost deschisă cu peste un an în urmă, câștigându-și în acest timp un renume bun. Produsele de aici sunt îndrăgite nu numai de localnici, ci și de oaspeții Camencei, printre care și cei din România. Administrează afacerea soții Tatiana și Vasile Ungurean.
— Înainte de a start procesului de muncă, — povestește domnul Vasile, — împreună cu soția ne-am gândit ceva vreme, cu ce te-ai putea ocupa în sat pentru a întreține o familie numeroasă ca a noastră, cu opt copilași, și, totodată, să nu-ți fie rușine față de consăteni și de Dumnezeu. Și, analizând toate circumstanțele, am decis să ne dedicăm coacerii pâinii.
Am achiziționat încăperea, echipamentul necesar, am însușit, cum am putut, tehnologiile de lucru, am studiat un șir întreg de rețete. Cu alte cuvinte, pas cu pas, afacerea a pornit. Actualmente coacem în fiecare zi până la nouă feluri de pâine, adăugând, printre altele, hrișcă, porumb, ceapă. În ceea ce privește chiflele, le umplem cu brânză de casă, dar și alte ingrediente naturale. Asemenea procedăm și în cazul plăcintelor.
Pe lângă aceasta, producem și livrăm clienților piroște cu brânză, cartofi, varză. Cum se spune, totul este gustos și benefic pentru organism.
La cele relatate de interlocutorul meu, mai trebuie de spus că, producția „Family” este autorizată și de mare calitate, iar impozitele la buget sunt plătite de întreprinzătorii camenceni cu strictețe și-n întregime.
Ar mai fi de menționat și aceea că, copiii se implică și ei în afacerea părinților, fiind învățați de mici să iubească și să respecte munca, aceasta fiind o metodă eficientă de educație. Iar fiica cea mai mare este deja studentă la un colegiu din Cernăuți și se pregătește să devină tehnolog în alimentație.
Deci, mult succes, „Family”, spre fapte bune în folosul oamenilor.
Vasili GHEINIȘ
„Monitorul bucovinean” — https://monitorbuk.com/