-8.6 C
Chernivtsi
duminică, noiembrie 24, 2024

ȘI LA FETE, ȘI LA BĂIEȚI S-AU IMPUS SUCEVENENII

Trebuie citit

În ultima perioadă prin părțile noastre voleiul a devenit un sport foarte popular și foarte iubit. Nu-i vorbă, și mai înainte se juca volei, dar parcă, de ceva vreme, această disciplină sportivă a căpătat un nou imbold. Cel puțin mie așa mi se pare. Tot mai mulți copii, tineri și adulți pot fi văzuți pe terenurile de volei, lucru ce nu poate decât să bucure.

„Pe cai mari” este și voleiul școlăresc. În acest sens merită a fi remarcată inițiativa celor din fostul raion Hliboca, unde de câțiva ani se desfășoară un campionat rezervat instituțiilor de învățământ general atât la fete, cât și la băieți. Prin aceasta, organizatorii doresc să promoveze sportul și modul de viață sănătos în rândul școlarilor și să-i facă să practice în mod regulat diferite activități sportive.

Noul sezon al campionatului de volei, 2023-2024, a fost unul extrem de interesant. La desfășurarea lui și-au adus aportul Centrul de dezvoltare profesională a lucrătorilor din învățământ Hliboca, fiind sprijinit de Federația de volei a regiunii Cernăuți. Câteva luni buni de jocuri intense și iată că, la finele săptămânii trecute, au fost desemnați câștigătorii.

În competiția masculină s-au întrecut 14 echipe, iar la feminin au evoluat 11 formații. În particular, au participat Liceele din Suceveni, Carapciu, Voloca, Camenca, Tureatca, Volcineții Vechi, Corcești, Cupca, Iordănești, Hliboca, Stănești, Tărășeni, Gimnaziul din Hliboca și Școala Generală din Cerepcăuți.

Și la fete, și la băieți s-au impus sucevenenii. De notat că, atât voleibaliștii, cât și voleibalistele Liceului din Suceveni, au înregistrat victorii pe linie, terminând competiția neînvinși. La masculin locul doi l-au cucerit tinerii de la Liceul „Mihai Eminescu” din Carapciu, iar pe poziția a treia s-au clasat liceenii din Voloca. La feminin podiumul a fost completat de echipele Liceelor din Corcești (locul doi) și Hliboca (locul trei).

Felicitări câștigătorilor, precum și tuturor participanților! Rezultatele ca rezultatele, însă plăcerea de a juca volei, sau de a practica orișice altă probă sportivă, este ceva deosebit și întotdeauna binevenit. Slavă Domnului că copiii noștri au anume asemenea pasiuni frumoase!

Gheorghe SEMENIUC

„Monitorul bucovinean” – https://monitorbuk.com/

- Reklama -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Reklama -spot_img

Ultimul articol