În sport termenul „event” înseamnă câștigarea campionatului și cupei în același sezon competițional. În acest sens există chiar și o scandare printre suporteri: „Unu, doi, trei, patru — cupa și campionatu’!”. O asemenea performanță notabilă au reușit să-și treacă în palmares în stagiunea 2023-2024 fotbaliștii de la FC „Cupca-Suceveni”.
După câștigarea campionatului, zilele trecute echipa din valea Siretului a izbutit să cucerească și Cupa regiunii Cernăuți la minifotbal în grupa „D”, rezervată competitoarelor din zona Hlibocii. În drumul său spre finală FC „Cupca-Suceveni” a trecut de FC „Lucovița” (5:0), FC „Cerepcăuți” (2:1) și FC „ȘSCJ Hliboca” (3:1).
Pentru a obține un nou trofeu, formația din comuna Suceveni a trebuit să-i înfrunte pe cei de la FC „Ceahor”. Aceștia din urmă, la rândul lor, au ajuns în finală după ce anterior s-au impus împotriva FC „Horbî” din Camenca (echipa adversă nu s-a prezentat la meci) și de FC „Mitnik” (3:3, 5:4 în urma executării loviturilor de departajare).
Și iată că, miercuri, 13 martie, pe terenul cu gazon artificial al complexului „Kozațki hutir” din Tărășeni s-a disputat partida decisivă a Cupei regiunii Cernăuți la minifotbal în grupa „D”, aducându-le față în față pe FC „Cupca-Suceveni” și FC „Ceahor”. Cu scorul de 4:1 au învins jucătorii de la FC „Cupca-Suceveni”, devenind protagoniștii unei duble frumoasă. De remarcat că, această echipă reprezintă cu succes fostul raion Hliboca și în Runda de elită a Campionatuluiregiunii Cernăuți la minifotbal, competiție în care evoluează cele mai bune formații din întreaga Bucovină. Duminică, 17 martie, FC „Cupca-Suceveni” va juca pentru medaliile de bronz ale acestui turneu, avându-i ca adversari pe fotbaliștii de la FC „DV Trans” din Nedoboivți, părțile Hotinului.
Revenind la ziua de miercuri, 13 martie, ar mai fi de menționat că, după ultimul fluier al arbitrului, care a consemnat, de fapt, sfârșitul întregului sezon competițional de minifotbal în zona Hlibocii, a avut loc ceremonia de premiere. Echipele finaliste au primit medalii și diplome, iar câștigătorea competiției și tradiționala cupă. De asemenea, au fost desemnați și cei mai buni jucători, fiind vorba despre Olexandr Buleziuc de la FC „Ceahor” și Igor Stefanișin de la FC „Cupca-Suceveni”.
Gheorghe SEMENIUC
„Monitorul bucovinean” – https://monitorbuk.com/