2.3 C
Chernivtsi
vineri, noiembrie 22, 2024

BUCURIA DE A FI OLIMPIC LA ROMÂNĂ ȘI DE A STUDIA LIMBA MAMEI

Trebuie citit

La finele lunii ianuarie în Bucovina a început etapă regională a tradiționalelor olimpiade școlărești. Este vorba despre a treia fază a acestor competiții intelectuale, primele două disputându-se la nivelul instituțiilor de învățământ și a comunelor. Astfel că, până la 18 februarie cei mai sârguincioși elevi din regiune își demonstrează cunoștințele la 21 de materii de studiu.

Una dintre primele a avut loc olimpiada regională de limbă și literatură română, desfășurată vineri, 26 ianuarie. Ea a adunat la start 35 de buni cunoscători ai limbii materne din clasele 8-11. În speță, au participat școlari talentați de la Liceul „Mihai Eminescu” din Carapciu, Liceul din Voloca, Liceul Nr. 1 din Ciudei, Liceul din Igești, Liceul Nr. 2 din Cupca, Liceul Nr. 6 „Alexandru cel Bun” din Cernăuți, Liceul „Alexandru Ilschi” din Crasna, Liceul din Buda Mare, Liceul „Ștefan cel Mare și Sfânt” din Ropcea, Liceul Nr. 1 din Pătrăuții de Jos, CIE Dimca, Școala Generală din Oprișeni, Liceul din Dranița, Liceul din Mămăligă, Liceul din Costiceni, Liceul „Lider” din Boian, Gimnaziul din Culiceni, Școala din Nesvoia, Filială a Liceului din Mămăliga, Gimnaziul Nr. 10 din Cernăuți, Gimnaziul din Cireș, Liceul din Molnița.

Toți olimpicii merită un mare „Bravo!” pentru stăruințele depuse, la fel ca și dascălii care-i îndrumă. Dar, în cele din urmă, orișice întrecere își are învingătorii săi. Așa și în cazul de față. Drept urmare, la olimpiada regională de limbă și literatură română rezervată elevilor din clasa a opta pe prima poziție s-a clasat Xenia Rogovei de la Liceul din Voloca. Locurile doi au revenit Ilincăi Bandura de la Liceul Nr. 1 din Ciudei și Mariei-Magdalenei Iliuț de la Liceul „Alexandru Ilschi” din Crasna. Locul trei l-au obținut Milena Chitar (Școala din Nesvoia, Filială a Liceului din Mămăliga), Andriana Safta (Liceul din Costiceni) și Vitalina-Nicoleta Bândiu (Liceul Nr. 1 din Pătrăuții de Jos).

Și printre școlarii dintr-a noua cea mai bună s-a dovedit a fi o liceeană din Voloca — Ana Lazarovici. Pe poziția a doua aici s-a clasat Delia Vicovan de la Liceul „Mihai Eminescu” din Carapciu, iar locul trei și l-au adjudecat Samuel Bulavițchii de la Gimnaziul Nr. 10 din Cernăuți și Amelia Murjuc de la Liceul din Buda Mare.

Cel mai bun cunoscător de română din clasele a zecea a devenit carapcianul Adrian Costinean de la liceul din localitate. A fost urmat de două eleve ale Liceului Nr. 6 „Alexandru cel Bun” din Cernăuți — Daniela Zâgrea, ocupanta poziției a doua și Daniela Struț, clasată pe locul trei.

Un nou loc unu a ajuns la Voloca datorită performanței Ecaterinei Semeniuc, care s-a impus în concursul olimpic al școlarilor din clasa a unsprezecea. Poziția doua a fost cucerită de către Valentina Bicer de la Liceul Nr. 2 din Cupca, iar locul trei și l-a trecut în palmares Marius Rusnac de la Liceul din Dranița.

Sunt demni de laudă și toți ceilalți concurenți la olimpiadă: clasa a opta — Gabriela Vicovan (Liceul „Mihai Eminescu” din Carapciu), Daria Mihalescu (Liceul Nr. 6 „Alexandru cel Bun” din Cernăuți), Sara Amarița (CIE Dimca), Anastasia Costâc (Liceul „Ștefan cel Mare și Sfânt” din Ropcea), Dumitru Topala (Gimnaziul din Culiceni), Daniela Bezușco (Școala Generală din Oprișeni); clasa noua — Maria Percic (Liceul „Alexandru Ilschi” din Crasna), Vasile Mihaila (Liceul Nr. 1 din Pătrăuții de Jos), Anastasia Abramciuc (Liceul din Mămăligă), Ana Dubangiu (Liceul din Dranița), Anghelina-Cristina Fedurean (Gimnaziul din Cireș); clasa zecea — Vasile Rusnac (Liceul Nr. 6 „Alexandru cel Bun” din Cernăuți), Alexandru Dan (Liceul din Voloca), Miriam Frunza (Liceul din Igești), Iuliana Prisacaru (Liceul din Molnița); clasa unsprezecea — Daniela Banilian (Liceul „Mihai Eminescu” din Carapciu), Elena Morarean (Liceul „Lider” din Boian), Ana Demciucena (Liceul Nr. 6 „Alexandru cel Bun” din Cernăuți) și Asia Vicovan (Liceul „Ștefan cel Mare și Sfânt” din Ropcea).

Transmitem sincere felicitări tuturor olimpicilor la română, menționându-i, desigur, și pe neobisiții profesori și părinți ai lor, care le insuflă dragostea față de limba maternă!

Gheorghe SEMENIUC

„Monitorul bucovinean” – https://monitorbuk.com/

Xenia Rogovei (Liceul din Voloca) — locul întâi, clasa 8-a

Ana Lazarovici (Liceul din Voloca) — locul întâi, clasa 9-a

Adrian Costinean(Liceul „Mihai Eminescu” din Carapciu) — locul întâi, clasa 10-a

Ecaterina Semeniuc (Liceul din Voloca) — locul întâi, clasa 11-a

Ilinca Bandura (Liceul Nr. 1 din Ciudei)— locul doi, clasa 8-a

Maria-Magdalena Iliuț (Liceul „Alexandru Ilschi” din Crasna) — locul doi, clasa 8-a

Delia Vicovan (Liceul „Mihai Eminescu” din Carapciu) — locul doi, clasa 9-a

Daniela Zâgrea (Liceul Nr. 6 „Alexandru cel Bun” din Cernăuți) — locul doi, clasa 10-a

Valentina Bicer (Liceul Nr. 2 din Cupca) — locul doi, clasa 11-a

Milena Chitar (Școala din Nesvoia, Filială a Liceului din Mămăliga) — locul trei, clasa 8-a

Andriana Safta (Liceul din Costiceni) — locul trei, clasa 8-a

Vitalina-Nicoleta Bândiu (Liceul Nr. 1 din Pătrăuții de Jos) — locul trei, clasa 8-a

Samuel Bulavițchii (Gimnaziul Nr. 10 din Cernăuți) — locul trei, clasa 9-a

Amelia Murjuc (Liceul din Buda Mare) — locul trei, clasa 9-a

Daniela Struț (Liceul Nr. 6 „Alexandru cel Bun” din Cernăuți)  — locul trei, clasa 10-a

Marius Rusnac (Liceul din Dranița) —locul trei, clasa 11-a

- Reklama -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Reklama -spot_img

Ultimul articol