2.3 C
Chernivtsi
vineri, noiembrie 22, 2024

Anii de muncă sârguincioasă au dovedit că alegerea făcută în tinerețe a fost corectă

Trebuie citit

Urmărind activitatea Tatianei Mihoreanu, de când a început să lucreze la Policlinica din Hliboca și până acum, când își îndeplinește cu succes atribuțiile profesionale în cadrul instituției noastră, în gând îmi vin doar cuvinte de laudă, ea fiind o persoană extrem de responsabilă, care cunoaște foarte bine munca de asistentă medicală.

De fapt, doamna Tatiana s-a decis în privința viitoarei meserii încă pe atunci când era la finalul școlii din satul natal Sinăuți. Adunând toate documentele necesare, le-a depus la Școala de Medicină. A trecut fără probleme de examenele de admitere, iar mai apoi a absolvit cu brio această instituție specializată. Și, după cum a dovedit timpul, alegerea din tinerețe nu a fost una întâmplătoare.

Atât colegii, cât și pacienții, sesizează că Tatiana Mihoreanu este întodeauna atentă, mărinimoasă și binevoitoare. Iar aceste calități sunt esențiale în activitatea unui lucrător medical.

La finele acestei scurte relatări am să adaug că zilele trecute doamna Tatiana și-a marcat o frumoasă aniversare a zilei de naștere, prilej cu care am felicitat-o cordial. Îi mai spunem încă o dată „La mulți ani!”, transmițându-i cele mai sincere urări de bine, de multă sănătate și de fericire!

Larisa COVRIC,

director adjunct al Centrului de medicină primară al comunei Hliboca

„Monitorul bucovinean” – https://monitorbuk.com/

- Reklama -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Reklama -spot_img

Ultimul articol