Vorba unui preot este întotdeauna dulce, iar auzul ei îți alină sufletul. Și parcă, în ultimul timp, în deosebi simțim nevoia cuvântului blajin al slujitorilor lui Hristos. Pe părintele Vasile Savciuc îl aflăm în deloc apropiata Spanie. El a văzut lumina zilei în satul Suceveni din valea Siretului, dar deja de ani buni s-a mutat în Peninsula Iberică, chiar la capătul pământului, am putea spune. Și nu folosim deloc întâmplător îmbinarea de cuvinte „capătul pământului”. Anume așa se numea pe timpul Imperiului Roman, în traducere din limba latină, provincia Finisterre, locul unde s-a stabilit cu traiul părintele Vasile. Denumirea de astăzi este Vigo.
În aceste zile luminoase, marcate de sfintele Sărbători de Iarnă, prin intermediul mijloacelor moderne de comunicare, am reușit să port o discuție cu preotul Vasile Savciuc, Dumnealui fiind de acord să împărtășească pentru „Monitorul bucovinean” povestea vieții sale.
„AM AVUT O COPILĂRIE DEOSEBITĂ!”
Ca și în cazul localității natale a părintelui Vasile, scăldată de valurile Siretului și Sirețelului, și municipiul Vigo „își trăiește viața” în imediată apropiere de apă, fiind situat pe țărmul Oceanului Atlantic lângă Portugalia. Pe vremuri aici au ajuns pașii Sfântului Apostol Iacob Zevedeu, fratele Sfântului Evanghelist Ioan, Cuvântătorul de Dumnezeu, acesta împlinind porunca Domnului nostru Iisus Hristos de a propovădui Evanghelia până la capătul pământului. Iar după înțelegerea Imperiului Roman, capătul pământului pe atunci era anume aici, în Spania. La două mii de ani distanță, pe acest tărâm îl găsim și pe preotul bucovinean, originar din Suceveni, având aceeași misiune — de a-l proslăvi pe Dumnezeu.
— M-am născut în satul Suceveni, în cotul Bașenilor din părinți Petrea și Floarea, originari din Corcești. Am avut o copilărie deosebită, cele mai frumoase amintiri sunt legate de păscutul vacilor împreună cu Vasile Baș, care actualmente este pe la Soroca în Republica Moldova, cu Vitalie și Gheorghe Ciobotar, care acum și ei sunt plecați prin străinătate, cu Oleg Popescu, cu Nelea și Angela Injinovscaia, cu Viorel și Ghiță a lui Mihai, — își amintește cu drag în suflet preotul Vasile Savciuc.
Mărturisește că, împreună cu prietenii săi din copilărie, ar putea scrie și ei niște „Amintiri din copilărie” ale lor. Un loc aparte în aceste memorii îl ocupă școala natală și scumpii profesorii.
— Mă simt deosebit de mândru de Școala din Suceveni, unde am învățat până într-a noua. Domnii profesori pe care i-am avut — Viorica Arcadievna, Maria Dmitrievna în primii ani de școală, apoi Todor Dragușovici la geografie, Gheorghe Grigorovici la limba română, Nicolae Maruțac la literatură rusă, Gheorghe Ivanovici la istorie — m-au făcut să mă îndrăgostesc de carte pe viață, — povestește părintele.
Dragostea față de Dumnezeu a dobândit-o datorită slujbelor deosebite ale părintelui Ioan Amari, iar după ce a făcut cunoștință cu părintele Gheorghe, fiul părintelui Ioan, s-a alipit de strană, a început a face primele citiri în biserică, a învăța primele cântări bisericești.
— În realitate, aceasta m-a făcut ca la vârsta de 15 ani să iau decizia de a merge la un seminar teologic din România, chiar dacă nu eram conștient ce înseamnă preoția… După aceea am făcut studii la Academia din Kiev, primind titlul de candidat în științe teologice, — dezvăluie preotul Vasile Savciuc despre începuturile sale pe drumul credinței.
„SPUNEM „TATĂL NOSTRU” ÎN ȘASE LIMBI”
Peste hotare suceveneanul Vasile Savciuc a ajuns ca și mulți alți bucovineni. Pe atunci încă nu era hirotonit și voiam să-și termine căsuța din localitatea de baștină.
— Am ieșit din țară și m-am oprit tocmai în Spania. Și ce credeți că s-a întâmplat? M-am îndrăgostit de viitoarea mea preoteasă, de origine spaniolă. Și în felul acesta am prins rădăcini destul de serioase aici, — spune preotul.
Actualmente părintele Vasile propovăduiește cuvântul lui Dumnezeu la trei parohii ortodoxe din Spania și Portugalia. Una dintre comunitățile în care slujește se află în localitatea portugheză Viana de Castelo.
— Majoritatea enoriașilor de aici sunt ucraineni, dar avem și oameni din Belarus, Rusia, ba chiar și bucovineni de-ai noștri din Cernăuți, Tereblecea, Storojineț. Un lucru interesant este că spunem „Tatăl nostru” în șase limbi. Îl rostim în slavonă, ucraineană, portugheză, română, spaniolă și engleză, — remarcă slujitorul Bisericii.
A doua comunitate în care oficează preotul Vasile este la Vigo, Spania, în apropiere de localitatea unde el însuși trăiește. De data aceasta vorbim despre o parohie româno-ucraineană.
— Aici facem slujbele în paralel: atât în limba ucraineană, cât și cea română. Ucrainenii cântă „Doamne miluiește”, iar românii „Господи помилуй”. Ucrainenii au aflat cine este Moș Crăciun. Așa ne descoperim unii pe ceilalți și ne îmbogățim reciproc, — consideră părintele Vasile Savciuc.
De asemenea, el se mai deplasează și la comunitatea creștin-ortodoxă din Santiago de Compostela (Spania). Aceasta din urmă, din spusele preotului, este formată aproape în întregime din români, dar sunt și câțiva ucraineni, care au sosit după declanșarea războiului.
— Acesta este un loc deosebit de pelerinaj, deoarece aici se află moaștele Sfântului Apostol Iacob Zevedeu. Merg la Santiago de Compostela nu foarte des, cam o dată la trei luni, dar vreau ca și creștinii de acolo să aibă posibilitatea să asculte o rugăciune în limba mamei, — zice părintele.
Cât despre viața de preot ortodox în Spania, el sesizează că ea este ceva mai deosebită, presupunând, printre altele, drumeții lungi de sute de kilometri numai într-o singură zi, sau chiar noapte. La Sărbătorile cele mari, cum ar fi Boboteaza, Sfintele Paști, oficiază deseori câte 4-5 slujbe, astfel că parcurge și câte 600 km într-o noapte, mergând și la unul, și la altul. Însă, cu siguranță, nimic nu este în zadar.
— Pentru a-l sluji pe Dumnezeu, trebuie să fii misionar, să te jertfești, să știi a împărți mult din timpul tău, din sănătatea ta, ca după ani de zile să culegi ceva roade. Începi a face slujbe cu una-două-trei persoane și după ani buni de sacrificiu poți vedea că ai douăzeci-treizeci de creștini. Dar cum le spun și copiilor mei: „Dacă nu semeni, nu poți strânge recolta”, — adaugă preotul din Spania.
„DARUL PE CARE L-AM PRIMIT, TREBUIE ÎNMULȚIT!”
Părintele Vasile este binecuvântat de Dumnezeu și cu o familie frumoasă. Împreună cu preoteasa, cresc trei copii: Anastasia, Cleopa și Luca. Anastasia, de exemplu, visează să ajungă jurnalistă. „Dar cum v-a da Domnul, pentru fiecare dintre copiii mei, așa să fie!”, spune părintele.
De la mii de kilometri depărtare, Dumnealui nu uită nici de satul natal. Suceveniul cel drag este și va fi mereu în gândul și sufletul lui Vasile Savciuc:
— Ultima dată am fost aici înainte de a începe războiul. Oarecum încercăm ca o dată pe an, sau o dată la doi ani, să venim la satul natal. Nu numai pentru că îmi este dor de baștină, dar, mai ales, pentru ca copii să nu uite de unde am plecat.
Ba chiar, după cum mărturisește preotul, într-una dintre vizite la Suceveni au luat-o și pe bunica preotesei — o bătrână, care la acea vreme avea 83 de ani. Dumneaei a văzut satul, biserica, iar după ce s-a întors în Spania săptămâni întregi le povestea cunoscuților săi despre frumusețea satului Suceveni. Cel mai mult a uimit-o minunea pe care a găsit-o în educația oamenilor. A rămas pur și simplu impresionată de oamenii care spun „Bună ziua!” unii la alții, de copiii care își fac cruce când trec pe lângă un lăcaș sfânt, de bisericile care sunt pline de credincioși, de apa rece din izvor. Acum, biata bătrânică are 87 de ani și se roagă să se oprească războiul din Ucraina, sperând să mai revadă vreodată frumusețea Bucovinei.
— La Suceveni mai este mama, sora, nepoții, cu care avem o legătură foarte strânsă și deosebită. Anul trecut, în 2023, au venit pentru prima dată în vizită aici la mine. Mai avem și o casă pe care am început-o a construi încă de când eram fecior, iar pe copii îi învăț că casa părintească nu se vinde. Satul natal este ca o mamă — unic, și iubirea față de baștină, de asemenea, este unică. Bineînțeles că mi-e dor de tot ce m-a format ca om — de lunca noastră, de prundul nostru, de Siret, Sirețel, dar cel mai mult îmi este dor de Hramul Bisericii noastre cu zeci de preoți, sute de credincioși îmbrăcați în haine tradiționale, de corul nostru din biserică, dar și de posibilitatea de a te revedea cu mama, surorile, vecinii, foștii colegi de la școală, de la păscutul vacilor, și, desigur, de mormântul tatei, — povestește părintele Vasile.
Pe această cale, Dumnealui le transmite consătenilor săi cele mai bune gânduri și-i sfătuiește să-și învețe copiii că cele mai importante lucruri în viață sunt dragostea de credință, de biserică, de muncă, de sat, iscusința de a fi gospodar, adică valorile dobândite de la moșii și strămoșii noștri.
— Pilda talantului nu trebuie uitată. Iar darul pe care l-am primit trebuie înmulțit!, — ne îndeamnă preotul Vasile Savciuc din îndepărtata Spanie, de la capătul pământului.
Și noi, cei din Bucovina, vă adresăm, părinte, călduroase urări de bine! Dumnezeu și Măicuța Domnului să vă aibă mereu în paza Lor alături de cei dragi! Doamne ajută la toată lumea!
Gheorghe SEMENIUC
„Monitorul bucovinean” – https://monitorbuk.com/