3.5 C
Chernivtsi
sâmbătă, noiembrie 23, 2024

ÎN LOC DE 13 GRIVNE — 420. Începând cu 1 ianuarie 2024 s-au scumpit considerabil unele servicii de șoferie 

Trebuie citit

Anul 2024 a venit, chiar din startul său, și cu un șir de „surprize”, care „bat” bine la buzunar. Printre cei vizați se numără conducătorii auto, mai ales cei care abia intenționează să devină șoferi. Astfel, de la 1 ianuarie curent trebuie de plătit mai mult pentru eliberarea permisului, pentru examene, dar și pentru înregistrarea mijloacelor de transport. Toate aceste schimbări sunt specificate în Ordonanța Cabinetului de Miniștri al Ucrainei Nr. 1386 din 27 decembrie 2023.

Majorările sunt destul de semnificative. De pildă, pentru eliberarea permisului de conducător auto, acum trebuie de achitat 230 grivne, în loc de 26, cum era până în prezent. Susținerea examenului practic costă mai nou 420 de grivne, față de 13, iar proba teoretică s-a scumpit de la 13 la 250 grn.

În ceea ce privește înregistrarea sau reînregistrarea oricăror vehicule cu roți, și, drept urmare, eliberarea unui certificat în acest sens, implicit în formă electronică, acest serviciu este disponibil deja pentru suma de 350 grivne, cu 150 mai mult decât prețul anterior. Tot atât costă și luarea de la evidență a transportului.

„Monitorul bucovinean” – https://monitorbuk.com/

- Reklama -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Reklama -spot_img

Ultimul articol