-0.4 C
Chernivtsi
vineri, noiembrie 22, 2024

IARNA NU-I CA VARA. SAU, TOTUȘI, ESTE?! În regiunea Cernăuți temperatura aerului „bate” record după record 

Trebuie citit

Ultima lună a anului a fost anomal de călduroasă în Bucovina. După cum anunță meteorologii, în această perioadă au fost înregistrate nu mai puțin de trei recorduri în ceea ce privește temperatura aerului.

Astfel, primul record de temperatură, consemnat la stația meteorologică din Cernăuți, datează din 18 decembrie. În această zi a fost egalată o maximă termică ce se ținea din 1989. Și cu 34 de ani în urmă, și la 18 decembrie 2023, au fost semnalate 13,1 grade de căldură.

Și în ziua următoare a fost stabilit un record termic. La Cernăuți s-au semnalat +15,1 grade Celsius, asta după ce anterior cea mai călduroasă zi de 19 decembrie fusese în anul 1968 cu un indice de +13,3 grade Celsius.

Extrem de ridicate au fost valorile termice în Bucovina și în data de 25 decembrie, atunci când la stația meteorologică din Cernăuți au fost înregistrate 14,1 grade cu „plus”. De această dată a fost doborât un record ceva mai proaspăt, din anul 2017. Cu șase ani în urmă maxima zilei de 25 decembrie ajunsese la +11,8.

De notat că, și în ultimele două zile rămase din anul curent, vom avea temperaturi destul de neobișnuite pentru această perioadă. Pentru sâmbătă, 30 decembrie, se anunță de la +1 până la +9 grade Celsius. Iar duminică, 31 decembrie, mercurul termometrului vă arăta de la +2 până la +8 grade.

„Monitorul bucovinean” – https://monitorbuk.com/

- Reklama -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Reklama -spot_img

Ultimul articol