Sala proaspăt inaugurată la complexul „Victoria”, ce ține de Școala Sportivă pentru Copii și Juniori Pătrăuți, eveniment despre care am scris și noi nu demult, devine tot mai atractivă pentru iubitorii sportului din părțile Storojinețului și nu numai. Duminica trecută, 17 decembrie, colegii noștri de la ziarul „Meleag natal” au organizat aici un turneu de volei masculin.
Timp de câteva ore bune s-au dat lupte interesante. În competiție au intrat patru echipe din Pătrăuți, Crasna, Davideni și Mihalcea. În cele din urmă, s-au impus reprezentanții gazdelor, urmați de voleibaliștii din Crasna, iar top-3 a fost completat de formația din Davideni. Campionii au ridicat mult râvnita cupă — trofeul principal al turneului. Au primit, de asemenea, medalii și diplome, la fel ca și celelalte echipe participante.
„Monitorul bucovinean” – https://monitorbuk.com/