Interviu cu Alexandrina CERNOV, redactor-șef al revistei „Glasul Bucovinei”, membru de onoare al Academiei Române
Acest interviu a fost imprimat la sediul Audiovizualului public regional, unde la finele anilor 60 studenta anului patru la Facultatea de Filologie a Universității din Cernăuți, Alexandrina Cernov, a fost angajată în calitate de crainică. Firește, anturajul și atmosfera de creație de la radio și televiziune i-au trezit amintiri frumoase și plăcute despre începutul activității sale vaste de slujire cu discernământ cuvântul românesc. Este un fapt confirmat de activitatea ei didactică și științifică de câteva decenii la alma mater, de activist public și de șef editorial.
–Doamnă Alexandrina, suntem în preajma unui eveniment important atât pentru Dumneavoastră, cât și pentru noi, foștii Dumneavoastră studenți, pentru românii de pretutindeni.
–Pe 24 noiembrie, din păcate, voi împlini 80 de ani – o vârstă care deja este în cumpănă. Încerc să adun materialele pe care le am pe calculator, prin mape, pe polițele dulapurilor cu cărți ca să fac un total al muncii mele. Am inițiat un proiect foarte ambițios și anume să arăt cum prin șefii de catedră a activat Catedra de Română de la Universitatea din Cernăuți în decursul anilor. Pentru că în 1875, odată cu inaugurarea Universității germane din Cernăuți, la cerința ucrainenilor și a românilor au fost deschise două catedre: Catedra de limba și literatura română și Catedra de limba și literatura ucraineană. La Cernăuți deja exista o Catedră de română la Gimnaziul german pe care a condus-o Aron Pumnul. Deci, publicația despre prima catedră este o broșură de 100-120 de pagini. Ea este dedicată lui Aron Pumnul, care, venind la Cernăuți, a găsit o comunitate care aproape nu vorbea românește. Ioan Gheorghe Sbiera, în amintirile sale scrie că el și fratele lui au învățat în limba germană și aceasta îi împiedica să se exprime corect românește în diferite domenii. Au nimerit apoi la Gimnaziul din Cernăuți, unde era această catedră condusă de Aron Pumnul, care a crescut o întreagă generație de români, printre care au fost același Ioan Gheorghe Sbiera, Mihai Eminescu, desigur (până astăzi numele lui Aron Pumnul este asociat întotdeauna cu numele lui Eminescu), Teodor Ștefanelli, colegul lui Mihai Eminescu la Gimnaziul din Cernăuți și membru al Academiei Române. A doua cărțulie este dedicată lui Ioan Gheorghe Sbiera, continuatorul lui Aron Pumnul. El a expus sfaturile pe care i le dădea Aron Pumnul. Sbiera a fost printre membrii fondatori ai Academiei Române. Chiar din momentul creării Academiei Române s-a hotărât ca din teritoriile din jurul României, populate de români, să fie aleși câte doi membri ai Academiei. Din Bucovina a fost ales Ioan Gheorghe Sbiera, iar din Basarabia – Alexandru Hâjdău. În 1906, când se pensionează Sbiera, vine să conducă această Catedră Sextil Pușcariu, cunoscutul lingvist și literat bucovinean. El a activat până în 1919, după înfăptuirea Unirii. În realitate Sextil Pușcariu a pregătit Unirea și cu acest scop a creat ziarul „Glasul Bucovinei”. Acesta este conținutul celei de-a treia cărți dedicate lui Sextil Pușcariu.
Dispunând de mai multe materiale, mă gândesc la conținutul celei de-a patra cărți. Mă gândesc la Constantin Tomașciuk, primul rector al Universității din Cernăuți, care era român după mamă și rutean după tată. El a fost și membru în conducerea Societății pentru Cultura și Literatura Română în Bucovina și în procesul verbal, în care această societate și românii din Cernăuți cereau deschiderea unei Universități în capitala Bucovinei, găsim și iscălitura lui Tomașciuk. Iar în perioada interbelică Catedra a fost condusă de Leca Morariu. În publicațiile enumerate redau activitatea acestor personalități marcante românești exclusiv la Cermăuți. Desigur, aș dori să aduc la cunoștința cititorilor conținutul acestor materiale care stau culese în calculator. Deci, planurile sunt multe, anii sunt puțini.
–Stimată doamnă academician, când a început perioada renașterii naționale la finele anilor 80 ai secolului trecut, în Ucraina, la fel și în Moldova, au început să activeze Fronturile Populare, care au asigurat procesul democratizării societății trecute prin regimul totalitar. Dumneavoastră Vă numărați printre membrii fondatori ai Societății pentru Cultura Românească „Mihai Eminescu”, societate care a jucat același rol pentru comunitatea românească din regiunea Cernăuți. Ați creat Editura de carte românească „Alexandru cel Bun”, ați creat revista „Glasul Bucovinei”. Iar atunci când Academia Română a deschis ușile pentru reprezentanții Comunității românești din regiunea Cernăuți, propunând cele două locuri de membru de onoare, unul din ele Vi s-a acordat Dumneavoastră. Cum Vă simțiți în mediul academic românesc?
–Mă simt bine. Dar s-o iau de la început. Prima societate sau prima mișcare în această privință au început-o ucrainenii, care au creat organizația regională a Mișcării Populare „RUH”, în frunte cu Oleg Panciuk – un adevărat bucovinean care vorbea mai multe limbi, inclusiv româna. Eram conștienți de faptul că trebuia să facem ceva și pentru comunitatea românească. Mai întâi am optat pentru ca Catedra de filologie moldovenească, la care lucram pe atunci, să fie numită Catedra de filologie română. Am parcurs o cale lungă. Vreau să menționez poziția pe care a luat-o Panciuk. După multe dezbateri la ședința Senatului Universității, Panciuk, care era decanul Facultății de Chimie, s-a ridicat și a declarat: „Eu cunosc limba română, iar limba moldovenească nu există. Este limba română și moldovenii vorbesc limba română”. Discursul lui Panciuk a influențat asupra decanilor care făceau parte din senat și ei au votat pentru ca denumirea catedrei să fie schimbată în „Catedra de Filologie Română”.
Urma în continuare să creăm o societate și nucleul ei a fost la Catedra de Filologie Română, la care au aderat și alți intelectuali români. Am dorit ca această asociație să se numească Societatea pentru Cultura și Literatura Română în Bucovina, dar nu ni s-a permis și am numit-o Societatea pentru Cultura Românească „Mihai Eminescu”. Primul ei președinte a fost Grigore Bostan, șeful Catedrei de Filologie Română. Din toată activitatea aș evidenția succesul pe care l-am avut prin organizarea în 1991 de către societate a Conferinței „Bucovina – procese istorice și sociale”. Ideea noastră a fost susținută de doi academicieni din România – Vladimir Trebici și Radu Grigorovici. Au venit mulți oameni de știință, bucovineni de-ai noștri, care s-au afirmat în România. Sala Sinodală a Universității era arhiplină.
–Cu câțiva ani în urmă s-a revenit, totuși, la vechea denumire, confirmându-se adevărul istoric. În prezent la conducerea Societății pentru Cultura și Literatura Română în Bucovina „Mihai Eminescu” se află reprezentanții unei noi generații. Cum apreciați activitatea lor?
–Una din principalele noastre misiuni este pregătirea urmașilor. Reprezentanții noii generații activează și la Catedra de Filologie Română și Clasică de la Universitatea din Cernăuți, și în conducerea societăților național-culturale românești. Ei, în marea lor majoritate, sunt absolvenți ai Catedrei de Filologie Română. Deci, au fost pregătiți să devină și buni specialiști, și buni activiști publici. Da, ei sunt nevoiți să activeze în condiții mai complicate, dar nu trebuie să-și piardă optimismul. Eu privesc cu optimism la activitatea societăților noastre românești. Să ne aducem aminte de cazul lui Aron Pumnul, primul titular al Catedrei de română. El a venit la Cernăuți după Revoluția din 1848, când aici se vorbea tot mai puțin românește. Însă el și continuatorii lui au reușit să educe multe personalități marcante românești.
La editarea revistei „Glasul Bucovinei”, de asemenea, contez pe tineri, mai ales pe doctorul în politologie Marin Gherman, în prezent cadru didactic la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava. El ține foarte mult la această revistă și sunt ferm convinsă că îi va asigura viitorul.
–Mult stimată Alexandrina Cernov, acest interviu va fi publicat în șpalturile ziarului „Monitorul Bucovinean”, unde activează, de asemenea, foști studenți ai Dumneavoastră. În numele tuturor discipolilor Dumneavoastră, care și-au legat destinul de verbul matern, Vă exprimăm cele mai sincere cuvinte de recunoștință, dorindu-Vă totodată multă sănătate, putere de muncă și posibilități pentru a realiza frumoasele planuri despre care ați vorbit mai sus. La mulți ani și toți buni! Vivat academia, vivant professores!
Interlocutor: Vasile CARLAȘCIUC
„Monitorul bucovinean” – https://monitorbuk.com/
