Revista Mesager bucovinean este bine cunoscută publicului cititor român din Ucraina, edițiile ei tematice fiind apreciate nu doar ca sursă de informare, ci și ca resursă de lărgire a orizontului de cunoștințe privind istoria și cultura ținutului natal. Anul acesta, temele anunțate pe primele pagini de copertă sunt: „Anul Intercultural Petru Movilă: tradiție, cultură, identitate”, „Golgota Bucovinei: 85 de ani de la masacrele și deportările în masă ale românilor din regiunile ocupate de sovietici”, „Bucovina multiculturală: dinastia Wassilko”, „Ziua Limbii Române în Ucraina – întărită prin decret prezidențial” și „Ortodoxia românească în nordul Bucovinei: istorie și actualitate”.
Propunem acum o prezentare a primului număr al revistei, care aduce în prim-plan jubileul Petru Movilă la împlinirea a 430 de ani de la nașterea ilustrului mitropolit, figură marcantă căreia, între numeroasele merite, i se recunoaște și acela de a fi așezat piatra unghiulară a colaborării spirituale și culturale dintre popoarele ucrainean și român. În articolul de fond, „Petru Movilă – un simbol al dialogului intercultural româno-ucrainean”, editorialistul Ștefan Hostiuc, redactorul-șef al revistei, subliniază că, dincolo de dimensiunea sa comemorativă, jubileul movilean oferă o oportunitate actuală de reafirmare a legăturilor dintre popoarele din spațiul sud-est european și de valorificare a moștenirii „care, de patru secole, continuă să inspire cooperare, deschidere și solidaritate”.
Seria articolelor consacrate rolului de pionierat al mitropolitului în stabilirea raporturilor culturale și bisericești ucraineano-române se deschide cu studiul publicistului Vasile Carlașciuc. Autorul ne oferă o prezentare cronologică a vieții și activității ierarhului, care începe cu anii copilăriei, când familia sa, constrânsă de otomani, este nevoită să părăsească Suceava, și se încheie cu ultimul an de viață, când, părăsind această lume, mitropolitul lasă posterității o puternică structură ecleziastică întemeiată în estul Europei prin propria osârdie, precum și o bogată moștenire culturală, inclusiv un strălucit punct de pornire al conlucrării bisericii chievlene cu bisericile surori din țările de obârșie – Moldova și Țara Românească, ambele legate de destinul său prin domnia consecutivă, cu mici sincope, la Suceava și Târgoviște, a principelui Simion Movilă, tatăl care i-a dat viață pământească.
Autorul urmărește, etapă după etapă, întregul traiect al devenirii tânărului nobil valah în cele mai prestigioase demnități laice și religioase de mai târziu. Părăsind capitala Moldovei și stabilindu-se la Lemberg, în Polonia, el frecventează școli de mare prestigiu, este înnobilat de șleahta polonă, devine ofițer în armata Uniunii lituaniano-polone, participă, alături de colegul său de școală din Liov, Bogdan Hmelnițki, viitor lider al cazacilor zaporojeni, la luptele cu turcii în bătălia de la Țuțora (din preajma Iașilor), revine la Lemberg, dar în scurt timp pleacă iar la luptă, de data aceasta la asediul cetății Hotinului, scapă nevătămat din ambele bătălii, iar după instalarea păcii, cumpărând o moșie lângă Kiev, se călugărește, devine stareț al Lavrei Pecerska, apoi Mitropolit al Kievului, Haliciului și Întregii Rusii, și, ca o încununare a întregii activități pastorale, întemeiază celebra Academie din Kiev, cea care, în posteritate, îi va eterniza numele. Un capitol aparte al studiului este dedicat sprijinului pe care mitropolitul kievean îl acordă bisericii din Moldova și Muntenia, colaborării cu chiriarhii acestor țări din care provenea și pentru care s-a ostenit cu osârdie patriotică. Iar „cea mai importantă realizare a acestei colaborări culturale, opinează autorul articolului, a fost tipărirea la Iași, în 1643, sub coordonarea mitropolitului Varlaam și cu sprijinul meșterilor kieveni, a Cărții Românești de Învățătură (cunoscută sub denumirea de «Cazania lui Varlaam») – prima carte tipărită în limba română în Moldova”.
Următoarele articole dedicate Anului Intercultural Petru Movilă sunt semnate de universitarul Serhii Luchkanyn și de istoricii Teofil Rendiuc, Vladimir Acatrini și Mihai Acatrini. Profesorul Serhii Luchkanyn, de la Universitatea „Taras Șevcenko” din Kiev, specialist în lingvistică generală, filologie clasică și filologie română, semnează studiul „Românii și Academia Kievo-Movileană: legături culturale, educaționale și spirituale de-a lungul secolelor”, în care prezintă istoria renumitei Academii Movilene, menționând contextul întemeierii, structura academică și influențele culturale europene exercitate asupra sistemului educațional. Un rol aparte este acordat legăturilor Academiei cu mitropoliile Moldovei și Țării Românești. Sunt nominalizați și caracterizați pe scurt clericii români formați la înalta școală movileană: Udriște Năsturel, Dimitrie Eustatievici Brașoveanu, Vartolomeu Măzăreanu, Amfilohie Hotiniul, Paisie Velicicovschi, Alexei Mateevici și alții. „Academia contemporană, fondată de românul Petru Movilă, conchide în final profesorul Luchkanyn, păstrează tradiția deschiderii către Europa și către România.”
În articolul următor, „Mitropolitul Petru Movilă – simbol al comunității spațiului spiritual dintre Ucraina, România și Republica Moldova”, diplomatul Teofil Rendiuc reevaluează personalitatea mitropolitului în adevărata ei anvergură și consemnează evenimentele organizate în memoria acestuia. Sunt evocate conferințele științifice dedicate mitropolitului, înființarea parohiei românești „Petru Movilă” la Kiev și a parohiei ucrainene cu același nume la București, precum și gesturile simbolice care au însoțit aceste inițiative.
Profesorul Mihai Acatrini, în articolul „La Cernăuți, pe urmele Mitropolitului Petru Movilă”, vorbește despre ecouri movilene în istoria și cultura ținutului natal, iar profesorul dr. Vladimir Acatrini descrie imaginea mitropolitului în filatelie, numismatică și heraldică, ilustrând textul cu timbre, cărți poștale, ordine, medalii, monede și insigne.
Pe lângă articolele cu tematică movileană, revista găzduiește și alte materiale, dedicate vieții comunității, literaturii și artelor. Publicista Maria Toacă prezintă o retrospectivă a evenimentelor culturale derulate de mediul asociativ românesc din nordul Bucovinei în cursul anului precedent; Adrian Dinu Rachieru face o prezentare a pictoriței Virginia Baz Baroiu, bucovineancă din Cernăuți, refugiată din cauza războiului, în 1944, la Timișoara; Maria Costaș semnează o cronică literară la cartea Grădina de sticlă de Tatiana Țîbuleac; iar Ștefan Hostiuc, la rubrica „Avanpremiera editorială”, anunță, printr-un comentariu de critică literară (viitoare prefață), volumul de versuri Ocru al poetei din Chișinău, Margareta Curtescu, însoțit de un consistent grupaj de poezii.
Revista este plăcut ilustrată, are un aspect atractiv și îmbie la lectură.
Nicolae ȘAPCĂ


