3.5 C
Chernivtsi
sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Patru — din șapte

Trebuie citit

Comisia Europeană consideră că Ucraina a îndeplinit în totalitate patru din cele șapte condiții pentru a adera la UE. Mai rămâne de lucrat în ceea privește lupta cu corupția, reducerea influenței oligarhilor și drepturile minorităților naționale.

Aceasta reiese din raportul referitor la Ucraina, un document de folosință internă a Comisiei Europene, dar de care a făcut rost, cumva, „Radio Svoboda”. În speță, deja îndeplinite se consideră asemenea condiții:

– implementarea legislației cu privire la procedura de selecție a judecătorilor Curții Constituționale a Ucrainei, conform recomandărilor Comisiei de la Veneția;

– terminarea examinării credibilității candidaților în membri ai Consiliului Suprem al Magistraturii și crearea Comisiei Supreme de Calificare a Judecătorilor Ucrainei;

– corcondanța legislației cu privire la controlul spălării de bani conform standardelor Grupul de Acțiune Financiară (FATF) și adoptarea unui plan strategic de reformare a întregului sector al organelor de drept;

– reformarea domeniului media – concordanța legislației ucrainene cu Directiva UE cu privire la serviciile audiovizuale.

Totodată, conform documentului intrat în dispoziția „Radio Svoboda”, referitor la celelalte trei condiții, Comisia Europeană oferă recomandări în ceea ce privește îndeplinirea lor.

În particular, este considerat ca neîndeplinit în totalitate punctul care prevede amplificarea luptei împotriva corupției. În documentul Comisiei Europene se menționează că Ucraina trebuie să adopte o lege în ceea ce privește majorarea stafului Biroului Național Anticorupție și să elimine din legislație unele norme care restrâng atribuțiile Agenției Naționale pentru Prevenirea Corupției.

Despre reducerea influenței oligarhilor, o altă condiție pusă de Bruxelles Kievului, în document se arată că Ucraina trebuie să adopte o lege a lobby-ului în conformitate cu standardele europene.

În ceea ce privește reformarea legislației referitoare la drepturile minorităților naționale, Comisia Europeană îi amintește Ucrainei că nu a îndeplinit toate recomandările Comisiei de la Veneția, mai exact concluziile din martie 2023, și ulterior octombrie 2023, fiind vorba despre necesitatea implementării unor schimbări în legislația despre limba de stat, mass-media și educație.

Reamintim că zilele acestea se așteaptă ca Uniunea Europeană să-și anunțe decizia în privința demarării negocierilor de aderare a Ucrainei, Republicii Moldova și Georgiei. Din informațiile jurnalistului Rikard Jozwiak, specializat în chestiuni de integrare europeană, Ucraina și Republica Moldova vor primi un răspuns favorabil în acest sens, iar Georgiei i se va acorda statul de țară candidată la aderare la UE, dar cu anumite condiții.

„Monitorul bucovinean” – https://monitorbuk.com/

- Reklama -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Reklama -spot_img

Ultimul articol