„La vatra satului” – eveniment în debut la Ostrița
Duminică, 30 august, la Ostrița s-a desfășurat prima ediție a Festivalului „La vatra satului”. Evenimentul a fost planificat mai demult, dar s-a hotărât ca imediat după hramul Bisericii din localitate – Adormirea Maicii Domnului, sărbătorită pe stil vechi, să urmeze marele concert susținut de colective artistice de amatori din toate satele CT Ostrița. Inițiatorul festivalului, primarul Vasile Țurcan, împreună cu echipa sa de la Consiliul sătesc, a hotărât să organizeze în adevăratul sens al cuvântului o paradă a talentelor populare. Toți participanții la festival, îmbrăcați în costume naționale, s-au aliniat în fața sediului Consiliului sătesc și, însoțiți de cântecul „Cântă cucu-n Bucovina”, au pornit în frunte cu primarul spre stadionul satului. Acolo îi aștepta scena oferită cu această ocazie de Centrul Bucovinean de Artă din Cernăuți (director Iurie Levcic).

Au fost invitați să participe la prima ediție a Festivalului „La vatra satului” Grupul folcloric „Străjerii” din satul Dolheștii Mici, județul Suceava, Orchestra „Dinastia” de la Casa de Cultură din Ceahor, condusă de Marian Gabor, precum și Ansamblul „Muguraș” de la Gimnaziul din suburbia Horecea a Cernăuțiului, conducător artistic profesoara de muzică Delia Rusnac, originară din Ostrița, și slăvitul ostrițean, violonistul Nicolae Hacman, Artist Emerit al Ucrainei.

Formația vocal-folclorică „Mărgăritar” din Ostrița, în rol de gazdă, nu numai că s-a aflat în fruntea coloanei de artiști amatori, ci a și început concertul. Membrii formației, selectați și instruiți de profesoara de canto Ana-Maria Calancea-Melnic, activează de circa un an, dar au reușit să participe și la alte festivaluri, să evolueze chiar pe scena Filarmonicii Regionale din Cernăuți. Ei au ieșit în fața consătenilor cu rugăciunea „Doamne, Doamne”, urmată de cântecele „Bătrâneasca” și „Omul bun sfințește locul”.

A proslăvit Ostrița, precum și întreaga regiune virtuosul violonist Nicolae Hacman. El a interpretat piese muzicale la fluier și nai, iar când a venit rândul vioarei, a ales celebra melodie „Ciocârlia”, care se află permanent în repertoriul său. A uimit publicul încă un violonist din Ostrița – tânărul instrumentist Arsenie Calancea. El face primii pași în arta muzicală, dar îi face cu încredere.

În ultimul timp s-a înviorat activitatea artistică în satele Buda Mică și Godinești, grație lucrătoarelor culturii Natalia Ceuca și Carina Scripcaru. Natalia Ceuca a venit să evolueze pe „Vatra satului” din Ostrița cu Grupul vocal-folcloric „Altița”, iar Carina Scripcaru – cu Grupul „Fetele din Godinești” și cu Ansamblul „Plai”. Important este că ambele animatoare ale vieții culturale din localitățile lor lucrează intens cu copiii, trezindu-le interesul față de creația și tradiția populară.

Cu cele mai multe colective artistice – vocale și coregrafice – s-a prezentat Casa de Cultură și Agrement din Horbova. Grupul de dansatori „Speranța” și Ansamblul coregrafic „Ghiocelul” au executat și polca din bătrâni, și bătuta țărănească, și hora flăcăilor. Aceste colective sunt conduse de Iuliana Ciobanu. Iar Maria Buzduga, Lucrătoare Emerită a Culturii din Ucraina, și-a prezentat Ansamblul etno-folcloric „Opincuța”, având-o ca solistă pe Alina Muraru, și Ansamblul coregrafic „Mugurelul”, care în ajun s-a întors din România unde a participat la un eveniment artistic.

La înălțime au fost și oaspeții. Solistul Dumitru Toșciuc a fost acompaniat de Orchestra „Dinastia” din Ceahor, interpretând cântice din repertoriul unor cunoscuți artiști din Moldova. Gheorghe Andruseac din Mamornița, unicul sat ucrainean din Comunitatea Ostrița, a interpretat două cântece: unul ucrainean, iar altul în română, din repertoriul lui Fuego. Ansamblul de copii „Muguraș” de la Horecea, împreună cu Delia Rusnac, și-a exprimat prin cântec sacra dorință – de a trăi în pace. Centrul Bucovinean de Artă din Cernăuți a oferit pentru desfășurarea bună a festivalului nu numai scena mobilă, dar a „delegat” și Formația vocal-folclorică „Perla” cu solistele Anghelina și Daniela Chibac. Oaspeții din România, membrii Grupului folcloric „Străjerii” din Dolheștii Mici, au demonstrat marea lor iubire față de creația populară. Ei au rămas plăcut impresionați de măiestria artiștilor amatori din Comunitatea Ostrița, numindu-i „adevărați străjeri ai graiului, cântecului și tradiției neamului românesc”.

Mesaje de salut au adresat participanților la festival primarul Vasile Țurcan, reprezentantul Consulatului General al României la Cernăuți, Toma-Cristian Dacica, consul general de carieră, Andrei Cemortan, reprezentant al Ministerului Culturii din România. Cântecul final al Festivalului „La vatra satului” a fost „Neamul meu pereche n-are”, interpretat de Ana-Maria Calancea-Melnic și de Formația „Mărgăritar”. Pe neamul nostru îl face să fie anume așa păstrarea cu sfințenie a graiului matern, istoriei sale milenare, credinței și a tradiției strămoșești.
Festivalul Internațional „Bucuria Neamului” – carte de vizită a satului Dinăuți
Denumirea acestui festival nu este întâmplătoare – oare poate fi o bucurie mai mare decât atunci când fiicele și fiii satului, risipiți în lume, se adună la casa părintească?! Este o sărbătoare deosebită, pe care o creează și colectivele artistice pe scena din localitate. Așa a apărut ideea inițierii Festivalului „Bucuria Neamului”.

Dar mai întâi, în anul 2012, la Casa de Cultură din Dinăuți a apărut Ansamblul coregrafic „Bucuria”, creat de tânărul Serghei Reabco. În scurt timp acest colectiv a devenit vestit. A fost invitat să evolueze în Moldova, să participe la concerte organizate la Noua Suliță și Cernăuți. În anul 2016, „Bucuria” a obținut titlul onorific de „colectiv popular de amatori”. Același Serghei Reabco a lansat ideea organizării și desfășurării la Dinăuți a unui festival internațional, numindu-l „Bucuria Neamului”. S-au găsit susținători și doritori de a participa la o astfel de sărbătoare a dansului și cântecului popular. Au avut loc câteva ediții, apoi a urmat o pauză mare, cauzată, mai întâi, de pandemie, apoi de războiul agresiv dus pe teritoriul Ucrainei.

Și, iată, că anul acesta s-a decis să fie reluată desfășurarea Festivalului „Bucuria Neamului”. Deoarece, în mod tradițional, el avea loc în preajma sau după Ziua Independenței Ucrainei (24 august), pentru actuala ediție s-a ales ziua de duminică, 30 august. La Dinăuți, în fața Casei de Cultură, iarăși s-a încins o horă mare, iar pe scena instituției au concertat colective artistice din CT Noua Suliță, precum și din Boian. Astăzi, „Bucuria” și „Bucuria Neamului” fac parte din marea istorie culturală a Dinăuțiului. O istorie care demonstrează: granițele pot separa țările, dar nu pot separa oamenii pe care îi unește dragostea față de pământul natal.
Vasile CARLAȘCIUC
„Monitorul bucovinean” – https://monitorbuk.com/






