În istoria fiecărei localități din regiunea Cernăuți există o pagină neagră – a suferințelor îngrozitoare. Este vorba de destinele locuitorilor ridicați de la vatra natală și duși în GULAG-urile create de regimul totalitar sovietic. Când în anii 90 ai secolului trecut au fost deschise arhivele și scoase în lumina adevărului fărădelegile săvârșite de slugoii acestui regim odios, oamenii arestați, reprimați și deportați fără nici o vină au fost numiți martiri. În satele noastre au început să apară cruci-simbol întru pomenirea celor care au murit în neagra străinătate, fără lumânare la căpătâi. Cu ani în urmă o astfel de cruce a fost ridicată în cimitirul din fața Bisericii Sfântul Nicolae din Voloca. Pe placa de granit au fost incrustate numele a 56 de voloceni, care au gustat din pâinea amară a deportărilor.
Luni, 13 iulie, după sfânta liturghie întru cinstirea Soborului celor 12 Apostoli, a avut loc o slujbă de pomenire a victimelor regimului totalitar, oficiată de un sobor de preoți în frunte cu părintele-paroh Ioan Gorda, protopop de Hliboca. La rugăciunea comună au participat Consulul General al României la Cernăuți, Irina Loredana Stănculescu, profesorul din Dorohoi, Vasile Adăscăliței, însoțit de câțiva colegi de-ai săi, printre care slujitorii altarului Eugen Lăzărescu, Teodor Ciurariu, Adrian Nazarie.
Cei 56 de martiri voloceni au figurat în listele negre cu numele celor ce urmau să fie deportați.
…Aceste liste negre au fost alcătuite în taină de slugoii regimului totalitar, la porunca celor de sus și în baza denunțurilor unor trădători din rândurile localnicilor.
– Doar encavediștii nu știau cine din săteni a avut serviciu în perioada românească, cine a fost bogat și a angajat slugi, cine avea rude în România. „Cozile de topor”, după cum îi numeau oamenii pe trădători, făceau aceste lucruri nedemne pentru un „spasibo” (adică „mulțumesc”) din partea copoilor regimului, spune nonagenarul Ionică Semeniuc, care avea pe atunci vreo zece ani. Aceste liste ale viitoarelor victime ale regimului totalitar erau ținute sub „șapte lacăte” la Sovietul sătesc. Regretatul publicist din Hrușăuți, Gheorghe Gorda, în cartea sa „Sfânt e numele tău, Voloca”, amintește de aceste liste negre, referindu-se și la un caz concret din familia sa: „Printre cei ce urmau să fie deportați s-au numărat moșul și bunica mea, Gheorghe și Glicheria Guz, cu un fecior împușcat după o tentativă nereușită de călcare a frontierei și altul trecut tot atunci în Patria-mamă… Au știut că-i așteaptă deportarea și au împărțit mereu la vecini pâinea coaptă pentru drum… La 12 iunie au strâns la stână și, întorși acasă, au aflat de la un copil al primarului că noaptea vor fi ridicați… Au ales cașul cel mai mare și l-au adus părinților acestuia. Drept mulțumire, primarul i-a șters de pe lista condamnaților. Semnificativ e faptul că numele înstrăinaților dispăruți le-au moștenit nepoții…”.
Gheorghe Gorda a enumerat în cartea sa numele mai multor deportați voloceni. Ea a văzut lumina tiparului cu câțiva ani înainte de a fi ridicată în localitate „crucea martirilor” și autorul s-a bucurat că a văzut săvârșită această faptă creștinească. Numele martirilor din scrierea sa au fost „trecute” pe placa de granit a monumentului.
– Pe majoritatea dintre ei i-am cunoscut, afirmă domnul Ionică Semeniuc, prezent la slujba de pomenire. Îmi stau și acum în fața ochilor acele scene cutremurătoare. Oamenii erau ridicați în toiul nopții, urcați în căruțe și duși la gara mare, unde îi așteptau marfarele. Cei care au avut noroc și au scăpat cu zile, revenind la baștină nu povesteau aproape nimic despre suferințele lor în „lagărele morții”. Și după mulți ani, când s-au schimbat timpurile, am aflat tot adevărul despre tragedia neamului nostru. Este un adevăr crunt, dar el nu poate fi dat uitării. O astfel de constatare a fost făcută și de „cronicarul Volocii”, Gheorghe Gorda, scriind că au fost răpuși „mai mulți tineri, numele majorității cărora s-au topit, zăvorâte în perioada sovietică, de teama represaliilor, cu șapte lacăte în sufletele rudelor”.
Luând cuvântul în fața consătenilor, părintele Ioan Gorda a accentuat că numărul victimelor din localitate ale regimului totalitar este cu mult mai mare, că nici o casă n-a rămas neatinsă de acele ostilități. Mulțumindu-le enoriașilor pentru prezență, duhovnicul satului Voloca i-a chemat pe toți să-i pomenească pe acești mucenici. Părintele Vasile Paulencu, originar din Voloca, dar care păstorește la Crasna, a completat cele spuse de părintele paroh cu un caz cutremurător din viața deportaților. Primarul CT Voloca, Valentin Glopina, a amintit că în actualul război sunt considerați dispăruți cinci apărători voloceni.
Profesorul Vasile Adăscăliței din Dorohoi, care participă des la asemenea evenimente importante pentru comunitatea românească din regiunea Cernăuți, citând cuvintele cronicarului Miron Costin „Nu sunt vremurile sub om, ci bietul om sub vremuri”, a declarat: „Să fim tari cu duhul ca cei înscriși pe această cruce pentru a păstra limba română. Uniți în credință, vom depăși și aceste momente dificile”.
Consulul General al României la Cernăuți, Irina Loredana Stănculescu, a subliniat că asemenea momente din istorie nu trebuie uitate pentru a nu fi repetate în viitor:
– Vreau să vă mulțumesc din suflet pentru invitația de a participa la acest eveniment. Este un eveniment de o încărcătură tragică pentru România, pentru aceste ținuturi pentru că au fost deportați și duși în Siberia, în Kazahstan foarte mulți locuitori din aceste ținuturi. Este o pagină neagră în istoria României și a ținutului. Este un moment potrivit ca să ne rugăm astăzi pentru sufletele acestor români care și-au dat viața. Totodată, să ne rugăm pentru fiii satului care s-au dus la război, pentru mamele care suferă pentru fiii lor care și-au pierdut viața în război și să ne rugăm împreună ca înalții oameni de stat să aducă pacea pe aceste meleaguri. Am parcurs vremuri destul de dificile aici, în Ucraina, iar Consulatul General al României la Cernăuți este prezent la astfel de manifestări pentru a nu uita trecutul nostru, fiindcă un trecut uitat înseamnă să repetăm lucrurile acestea tragice care nu fac cinste omenirii.
Despre datoria creștină de a ne pomeni martirii au vorbit directorul Liceului din Voloca, Marin Guraliuc, și președintele Societății „Golgota” a românilor din Ucraina, Vasile Rauț. Destinele celor deportați sunt cunoscute în linii generale, însă rămâne un adevăr cert: în neagra străinătate le-a luminat nimbul martirajului, nimbul rezistenței creștinești.
Vasile CARLAȘCIUC
„Monitorul bucovinean” – https://monitorbuk.com/
Foto de autor
